Atena si Ankara au anuntat crearea unor unitati comune in cadrul NATO | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Atena si Ankara au anuntat crearea unor unitati comune in cadrul NATO

Grecia si Turcia au adoptat noi masuri bilaterale de incredere, care prevad crearea unor unitati comune in cadrul NATO, a anuntat, ieri, ministrul elen de Externe, Dora Bakoyannis, in cadrul unei intilniri cu omologul sau turc Ali Babacan, relateaza AFP.
Una dintre aceste unitati va avea misiunea de a participa la operatiunile de pace ale Aliantei, iar cealalta va fi o unitate de infanterie in cadrul fortei de reactie rapida, a declarat ministrul.
Este vorba despre "un pas nou pentru a ameliora climatul de incredere intre tarile noastre", a declarat aceasta.
Anuntul intervine pe fondul unei vizite pe care prim-ministrul grec Costas Caramanlis urmeaza sa o efectueze in Turcia, la inceputul lui 2008, prima de acest fel dupa 1959. Ali Babacan a declarat ca data nu a fost inca stabilita, dar acest lucru urmeaza sa fie realizat in curind.
Masurile de incredere prevad in egala masura crearea unei noi unitati comune de lupta impotriva dezastrelor, schimburi de vizite ale oficialilor militari de rang inalt si intilniri intre comandanti ai unitatilor frontaliere de pe cele doua maluri ale fluviului Evros, frontiera terestra intre cele doua vecine.
Cele doua tari, care si-au normalizat relatiile de la sfirsitul anilor '90, fara a rezolva diferendele privind suveranitatea asupra Marii Egee, au luat in ultimii ani o serie de masuri de incredere pentru a determina reducerea tensiunii la frontiere si sporirea cooperarii in cadrul NATO.
Acestia au convenit in 2006 sa stabileasca o linie telefonica speciala intre cele doua armate, dupa coliziunea, deasupra Marii Egee, a doua aparate de tip F-16, grec si turc, in cadrul careia pilotul grec a fost ucis.
Ministrul turc a pledat de asemenea pentru o cooperare economica, subliniind ca schimburile comerciale intre Atena si Ankara, care au atins "doua miliarde de euro in 2006, ar trebui sa depaseasca trei miliarde de euro in 2007". Acesta a dat ca exemplu gazoductul turco-grec inaugurat la 18 noiembrie pentru a furniza gaz din Marea Caspica spre Europa de Vest.
Bakoyannis a reafirmat sustinerea "constienta si stabila" a Greciei pentru o "aderare deplina" a Turciei la Uniunea Europeana, precizind ca tara vecina trebuie sa respecte "pe deplin" conditiile impuse de Uniunea Europeana.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro