Perioada verii aduce relaxare şi domnilor pasionaţi de pescuit. Pentru ca acest hobby să fie exercitat fără griji şi temeri, pescarii trebuie să ştie că:
- activitatea de pescuit este reglementată în România de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, cu modificările şi completările ulterioare;
- pescuit recreativ sau sportiv este pescuitul efectuat cu undiţa sau cu lanseta, în scop de agrement/performanţă, pe baza unui permis nominal emis de către administratorul resurselor acvatice vii şi eliberat de acesta sau de asociaţiile de pescari sportivi, după caz, fără perceperea de taxe şi tarife (potrivit art.23, alin (1) din O.U.G. nr.23/2008);
- pescuitul recreativ al oricăror specii de peşte şi altor vieţuitoare acvatice vii, efectuat fără permis în habitatele piscicole naturale, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 300 lei la 600 lei potrivit art.58 din O.U.G. nr.23/2008);
- pescuitul recreativ/sportiv în habitatele piscicole naturale, prin orice metode şi mijloace, al peştilor şi al altor vieţuitoare acvatice, în perioada de prohibiţie şi în zonele de protecţie, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 600 lei la 1.000 lei şi cu reţinerea şi suspendarea pe o perioadă de 90 de zile a permisului (potrivit art.59 din O.U.G. nr.23/2008);
- aruncarea sau depozitarea deşeurilor menajere şi zootehnice şi a oricăror materii şi materiale, produse şi substanţe poluante pe malurile râurilor, pâraielor, lacurilor, bălţilor şi amenajărilor piscicole - constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei (potrivit art.63 din O.U.G. nr.23/2008);
Potrivit legii (art. 64-65 din O.U.G. nr.23/2008), următoarele fapte constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare sau amendă, după caz şi interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă cuprinsă între un an şi 3 ani:
- deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui şi altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit ori produselor din peşte.
- producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial;
- pescuitul cu japca, cu ostia, suliţa, ţepoaica şi cu orice alte unelte înţepătoare sau agăţătoare, prin greblare sau harponare;
- producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament;
- pescuitul electric, deţinerea aparatelor şi dispozitivelor care distrug resursele acvatice vii prin curentare, pescuitul cu materiale explozive, pescuitul cu substanţe toxice şi narcotice de orice fel, precum şi folosirea armelor de foc în scopul omorârii peştilor sau altor vieţuitoare acvatice.
Pasionaţilor de pescuit le este reamintit că, în cazul constatării unei infracţiuni din domeniul pescuitului sau acvaculturii, atât uneltele, ambarcaţiunile de pescuit, animalele, mijloacele de transport, armele de foc sau alte bunuri folosite la săvârşirea infracţiunii, cât şi produsele rezultate, constând în peşte, icre, alte vieţuitoare şi produse acvatice, vor fi ridicate de oamenii legii în vederea confiscării.