• ieri, în cadrul ultimei zile din Săptămâna Prevenirii Criminalităţii, poliţiştii s-au întâlnit cu cetăţenii din mai multe localităţi şi au discutat despre violenţa domestică • agresorii pot ajunge la închisoare
Scandalurile în familie şi violenţa domestică îl poate trimite pe agresor la închisoare, în funcţie de gravitatea faptei comise. De la o simplă lovire asupra unui membru al familiei se poate ajunge chiar şi la omor, ceea ce poate atrage peste 20 de ani de închisoare.
Vineri, activităţile din cadrul Săptămânii Prevenirii Criminalităţii s-au încheiat cu sfaturi privind violenţa domestică. În intervalul orar 10-11, poliţiştii şi jandarmii brăileni au fost prezenţi în centrele localităţilor din întreg judeţul Brăila pentru a sta de vorba cu cetăţenii şi a le oferi informaţii pentru a şti cum să prevină şi să gestioneze situaţiile de violenţă domestică. Activitatea a fost menită să aducă în conştiinţa publicului consecinţele legale şi psihologice ale violenţei domestice, precum şi modalităţile de sprijin pentru victime, fiind distribuite şi pliante în acest sens. “Violenţa în familie reprezintă orice acţiune sau inacţiune intenţionată, cu excepţia acţiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârşită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale ori psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate. Violenţa în famile este prevăzută ca infracţiune în Codul Penal. În vederea sancţionării actelor de violenţă ale agresorului, victima se poate adresa autorităţilor formulând o plângere penală împotriva acestuia”, a precizat insp. Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Victima violenţei în familie poate solicita sprijinul serviciului de urgenţă 112 în vederea intervenţiei imediate a Poliţiei. Din data de 28 decembrie 2018, poliţiştii brăileni pot emite ordine de protecţie provizorii pentru o perioadă de 5 zile în cazul unor agresiuni în familie.
Potrivit poliţiştilor, prin aceste ordine se dispun una ori mai multe măsuri de protecţie, apte să contribuie la diminuarea riscului iminent constatat:
a) evacuarea temporară a agresorului din locuinţa comună, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
b) reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor în locuinţa comună;
c) obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de membrii familiei acesteia, ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;
d) obligarea agresorului de a purta permanent un sistem electronic de supraveghere;
e) obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute.
Încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la o lună la un an.