Atacatorul de la Mall rămâne în spatele gratiilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Atacatorul de la Mall rămâne în spatele gratiilor

* instanţa a prelungit măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul Parfenie Marius Valentin, până la data de 19 decembrie * judecătorii vor decide apoi dacă Parfenie “petrece” şi sărbătorile de iarnă în arest

 

 

Inculpatul Marius Valentin Parfenie, judecat pentru tentativă de omor, îşi petrece tot anul în spatele gratiilor. Instanţa va decide dacă acesta rămâne la arest şi în perioada sărbătorilor de iarnă. Judecătorii Tribunalului Brăila au prelungit măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul Parfenie Marius Valentin, până la data de 19 decembrie 2019 inclusiv.

După ce procurorul a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Brăila, procesul fiind în curs.

Reamintim că, în ziua de 11 noiembrie 2018, Marius Valentin Parfenie a intrat cu maşina în persoanele aflate la intrarea în Brăila Mall. Anterior, acelaşi tânăr l-a înjunghiat cu cuţitul pe vânzătorul unui autoturism, şi apoi a lovit intenţionat pe Şoseaua de Centură doi bărbaţi, angajaţi “Braicar”. Zece persoane au ajuns la spital, printre care şi copii. La data de 12 noiembrie, judecătorii Tribunalului Brăila au dispus arestarea preventivă, inculpatul fiind încarcerat în Arestul Inspectoratului de Poliţie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro