* procurorul de caz a dispus extinderea acțiunii penale față de alte patru persoane cercetate în dosarul de tentativă de omor asupra lui Pinochio, care a rămas fără mâini și puțin a lipsit să rămână și fără cap * miercuri, 23 august, două persoane au fost arestate, asta după ce la data de 5 mai, procurorii au solicitat Tribunalului Brăila arestarea preventivă a altor 4 inculpați cercetați pentru tentativă la omor calificat, solicitare care a fost admisă * o femeie este cercetată acum sub control judiciar, asta după ce a fost reținută de polițiști, ea având în creștere un minor de șase săptămâni
Noi arestări în dosarul atacului cu macete de pe Bulevardul Dorobanților, produs în noaptea de 29 aprilie. Pe lângă cele patru persoane arestate în mai, acum alți doi indivizi au ajuns în spatele gratiilor. O femeie este cercetată acum sub control judiciar, asta după ce a fost reținută de polițiști, ea având în creștere un minor de șase săptămâni.
Parchetul de pe lângă Tribunalul (PT) Brăila a comunicat faptul că, la data de 5 mai, procurorii PT Brăila au solicitat Tribunalului Brăila arestarea preventivă a unui număr de 4 inculpați cercetați sub aspectul săvârşirii infracțiunii de tentativă la omor calificat, solicitare care a fost admisă, inculpații aflându-se în continuare în arest preventiv.
Urmare cercetărilor efectuate în cauză, la data de 22 august, procurorul de caz a dispus extinderea acțiunii penale față de alte patru persoane .
Este vorba despre D.N. cercetat pentru săvârşirea infracțiunii de instigare la tentativă la omor calificat, A.M. acuzat de săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la omor calificat, A.E. cercetat pentru infracțiunea de complicitate la tentativă la omor și M.C. acuzat de săvârşirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului.
Potrivit anchettorilor, față de inculpații D.N. și A.M. s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore , iar la data de 23.08.2023 au fost propuși pentru arestare preventivă la judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brăila care a admis această propunere. Totodată, față de inculpata A.E. , dată fiind situația personală a acesteia, respectiv faptul că are în creștere un minor de șase săptămâni, a fost luată măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. ”În fapt s-a reținut faptul că, la data de 29 aprilie, autorii B.M.V., I.C., G.I. și M.C.I. l-au atacat cu macete pe și topoare pe P.I. din municipiul Brăila, provocându-i amputații la nivelul membrelor superioare , dar și fracturi și multiple plăgi la nivelul membrelor inferioare și la cap.
Pentru inculpatul D.N. s-a reținut că a întreprins acțiuni de determinare a autorilor infracțiunii de tentativă la omor calificat pentru a ataca victima P.I. si, totodată, a exercitat activităţi de natură să înlesnească comiterea faptei dar și scăparea autorilor.
Inculpații A.M. și A.E., împreună, i-au ajutat pe cei patru autori să-și asigure scăparea și deplasarea la domiciliile lor, după comiterea faptei. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei și stabilirii răspunderii penale a tuturor persoanelor implicate”, au arătat organele de anchetă.
După cum v-am informatt, pe 5 mai, Tribunalul Brăila a dispus arestarea preventivă față de patru indivizi acuzați de comiterea infracțiunii de tentativă de omor, respectiv Boboc Mirel Valentin, Ionescu Cătălin, Gîndac Iulian și Mihalcea Cătălin Ionuț, după cum se arată pe site-ul instanței. În noaptea de 29 aprilie, un atac de o violență extremă, cu macete, săbii și topoare s-a produs pe Bulevardul Dorobanților asupra unui bărbat de 33 de ani, Ionuț Popa, zis Pinocchio, iar acesta a ajuns la spitalul Floreasca București, cu brațele amputate și cu traumatism cranian grav. În urma unor percheziții, patru bărbați au fost reținuți și arestați pentru tentativă de omor. Atât victima cât și atacatorii fac parte din grupări interlope rivale, iar cel atacat cu bestialitate ar fi fost implicat în atacul cu sabia într-o benzinărie din zona Plantelor, de la începutul lui aprilie, când un tânăr a fost rănit, iar o mașină distrusă.