Firmele locale din categoria IMM care vor să angajeze tineri absolvenţi mai au la dispoziţie şi astăzi pentru a se înscrie online şi a beneficia de schema de minimis, lansată recent de Ministerul Fondurilor Europene (MFE). Banii pe care IMM-urile îi vor primi vor acoperi plata unui salariu de 900 de lei pentru absolvenţii cu studii medii şi de 1.300 lei pentru cei cu studii superioare, pe o perioadă de minimum 6 luni şi de maximum 12 luni. Pentru a beneficia de subvenţiile incluse în schema de minimis, firmele trebuie să îşi depună proiectele în sistemul informatic ActionWeb, până miercuri, 11 iunie, inclusiv. Toate cererile de finanţare nerambursabilă pentru POSDRU se vor completa şi se vor transmite online, accesând pagina de Internet a AMPOSDRU, secţiunea "Cerere de propuneri de proiecte".
Angajatorii care vor beneficia de aceste subvenţii vor fi obligaţi să menţină posturile nou create o perioadă de timp cel puţin egală cu cea pentru care au încasat subvenţia.
La nivel naţional sunt disponibile aproximativ 40 de milioane de euro din fondurile europene prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane pentru a subvenţiona primele locuri de muncă ale elevilor şi studenţilor din promoţia 2014.