Proiectele privind stabilirea reprezentanţilor CJ Brăila în cadrul Consiliilor de Administraţie ale instituţiilor şi direcţiilor subordonate vor trece, astăzi, sub "lupa" noilor membri ai mini-Parlamentului judeţean, în cadrul primei şedinţe ordinare din acest mandat. Preşedintele Francisk Chiriac a afirmat, ieri, că numirile în cadrul CA-urilor se vor face atât în baza unor criterii politice, cât şi ţinându-se cont de competenţe. Mai mult, Chiriac susţine că în contextul în care unii dintre consilierii din opoziţie nu se regăsesc într-un Consiliu de Administraţie în care şi-ar fi dorit, va încerca să le dea posibilitatea de a participa la întâlnirile ce vor avea loc pe viitor, pentru a putea asista la ce se va stabili. "În Consiliile de Administraţie se regăsesc şi consilieri PSD şi PMP şi ALDE şi PNL, ca toată lumea să fie lămurită. Dar chiar dacă unii dintre ei - şi mă refer aici la opoziţie până la urmă -, nu vor face parte din unele CA-uri, însă, pe lege, se poate ca ei să fie invitaţi fără drept de vot în Consiliile de Administraţie, eu sunt de acord cu acest lucru. Dacă pot da o dispoziţie în acest sens o voi face, astfel încât şi cei din opoziţie să ştie ce se va discuta în Consiliile de Administraţie şi Adunările Generale ale Acţionarilor", a declarat Chiriac. De asemenea, acesta a mai subliniat că a încercat, pe cât posibil să facă repartizările în baza competenţelor consilierilor. "Au şi studiile necesare. Ca să vă dau un exemplu, în Consiliile de Administraţie la cele două spitale am mers pe prevederile Legii 95, unde se stipulează foarte clar: în Consiliul de Administraţie pot face parte consilieri judeţeni, însă unul dintre ei trebuie să aibă neapărat pregătire economică. Celălalt poate fi medic sau orice altceva. Deci trebuie să aibă habar de bugetul de venituri şi cheltuieli care se aprobă în CA sau alte investiţii care se vor produce acolo. Acest algoritm se respectă fără doar şi poate. În cele două Consilii de Administraţie de la Spitalul Judeţean şi de la cel de Pneumoftiziologie va fi în mod cert un economist şi un medic, sau un alt consilier care îşi doreşte să fie acolo", a mai completat Chiriac.
Rămâne de văzut, însă, cum vor vota, astăzi, membrii noului CJ Brăila propunerile. Reamintim că, şedinţa va avea loc, la ora 9:00, în sala Companiei de Utilităţi Dunărea Brăila.