Astăzi este cea mai deprimantă zi din 2015 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Astăzi este cea mai deprimantă zi din 2015

Cea de-a treia zi de luni a anului, care, în 2015, cade pe 19 ianuarie, este considerată a fi cea mai deprimantă zi, la această concluzie ajungând un psiholog britanic care a creat o formulă matematică pentru a identifica cele mai dificile momente ale anului, potrivit presei internaţionale preluate de Mediafax.
Teoria despre "Blue Monday" (Lunea tristă, n.r.) a apărut în 2005, când psihologul britanic Cliff Arnall a creat o formulă matematică elaborată pentru a calcula cele mai îngrozitoare zile ale anului.
Psihologul a luat în considerare condiţiile meteo din această perioadă, facturile la utilităţi, datoriile, nivelul motivaţional, sărbătorile de iarnă, precum şi faptul că mulţi oameni urăsc zilele de luni. Astfel, Cliff Arnall a stabilit că cea de-a treia zi de luni a anului este cea mai deprimantă zi, având în vedere că, în această perioadă, oamenii manifestă o stare de tristeţe, inactivitate şi consumă carbohidraţi în exces.
Însă această teorie a psihologului a fost cauza unor dispute, întrucât el a creat formula ca parte a unei campanii de marketing pentru o companie de turism. Astfel, s-a luat în calcul ideea că opinia publică este influenţată să îşi programeze o vacanţă în această perioadă pentru a scăpa de starea de depresie.
În schimb, în 2014, o companie de băuturi a contrazis această teorie, anunţând că "Blue Monday" nu este în cea de-a treia zi de luni a anului, ci în prima zi de luni a anului. Această zi, considera compania, este cea mai deprimantă, întrucât este prima luni la locul de muncă în noul an.
Un studiu realizat pe un eşantion de 2.000 de britanici a arătat că persoanele care stau lângă fereastră sau care ies la plimbare pot scăpa mai uşor de starea de depresie din această perioadă a anului. De asemenea, experţii recomandă sporturile specifice iernii sau, dacă vremea este mult prea friguroasă, exerciţiile la sală.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro