• absolvenţii de gimnaziu din Brăila şi din toată ţara susţin astăzi prima probă, cea la limba şi literatura română • examenul continuă joi cu proba la matematică
Astăzi începe Evaluarea Naţională la clasa a VIII-a, testare ce cuprinde două probe, conform calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei Naţionale. Astfel, în această dimineaţă are loc proba la Limba şi literatura romană.
Evaluarea Naţională continuă joi, 20 iunie, cu proba la Matematică. Primele rezultate vor fi comunicate marţi, 25 iunie, până la ora 12:00 (în centrele de examen). Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 14:00 - 20:00. Rezultatele finale vor fi afişate sâmbătă, 29 iunie.
La fel ca în anii trecuţi, probele vor începe la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Probele sunt monitorizate audio-video.
Candidaţii trebuie să aibă asupra lor un act de identitate şi instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor/schemelor şi instrumente de desen la proba de Matematică.
Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte precum ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete etc. De asemenea, este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., precum şi cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).
Ministerul Educaţiei Naţionale anunţă că pune la dispoziţia celor interesaţi o linie TELVERDE - 0800801100 - pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul Evaluării Naţionale. Numărul va fi disponibil în perioada 18 - 20 iunie, între orele 8:00 - 16:00, iar vineri, 21 iunie, între orele 8:00 -14:00.
La Evaluarea Naţională din sesiunea 2019 s-au înscris 154.956 de absolvenţi ai clasei a VIII-a, conform situaţiei centralizate de MEN.
Precizăm că media generală obţinută în cadrul EN VIII are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a. Absolvenţii clasei a VIII-a îşi vor putea continua studiile în învăţământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toţi elevii care au finalizat ciclul gimnazial.
Reamintim că în ultimii şase ani rezultatele obţinute de elevii brăileni au clasat judeţul nostru pe primul loc în ierarhia naţională, Brăila având cea mai mare promovabilitate la Evaluarea Naţională.