• reprezentanţii Asociaţiei oferă ca donaţie contravaloarea a cinci abonamente pentru cursurile de înot • mai multe detalii vă vor fi oferite direct de “prietenii” lui Flipper, care vor fi prezenţi vineri, în Parcul Monument, parcarea Kiseleff • o mămică din Brăila care se ocupă de Face Painting s-a oferit să fie prezentă şi ea la evenimentul caritabil, pictând pe faţă copiii gratuit • vor exista urne în care cei dornici să-l ajute pe Bogdi pot face donaţii
Noutăţi pentru evenimentul de strângere de fonduri pentru Bogdi din Parcul Monument, parcarea Kiseleff (intrarea vizavi de fostul Liceu de Chimie), programat pentru orele 10.00 - 13.00! Asociaţia Sportivă “Prietenii lui Flipper” a decis să se alăture campaniei umanitare, astfel că va fi prezentă vineri, pe 1 Iunie, în parc, alături de poliţişti şi jandarmi. Reprezentanţii Asociaţiei vor să doneze contravaloarea a cinci abonamente pentru cursuri de înot, iar banii să ajungă în conturile părinţilor lui Bogdi. Un astfel de abonament costă 200 lei, aşa că putem spune că donaţia totală va fi de 1.000 lei. Pentru că tot se apropie vara, este o ocazie nemaipomenită pentru copii să înveţe să înoate. Părinţii interesaţi pot obţine mai multe informaţii direct de la reprezentanţii Asociaţiei, pe data de 1 Iunie, în Parcul Monument. Mai mult, cei care vor face donaţii, în parc, pentru Bogdi, vor primi gratuit, în limita posibilităţilor, diferite produse din partea “Prietenilor lui Flipper”.
Şi, dacă tot ne jucăm şi ne distrăm în Parcul Monument, zicem să ne şi pictăm pe faţă! O mămică din Brăila, care se ocupă de Face Painting, s-a oferit să vină la evenimentul din parc şi să picteze gratuit copiii prezenţi. În preajmă, va fi amplasată o urnă, pentru ca cei dornici să poată dona câţi bani vor.
Reamintim că poliţiştii şi jandarmii s-au alăturat, în premieră pentru Brăila, unei campanii umanitare, iar pe 1 Iunie, de Ziua Copilului, îşi vor uni forţele pentru a-l salva pe Bogdi. Vor primi un ajutor extraordinar din partea publicului prezent, prin intermediul donaţiilor. Vom admira câinii poliţişti şi jandarmi, iar oamenii legii au pregătit jocuri distractive pentru cei mici. În plus, luptătorii din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale vor fi şi ei prezenţi în eveniment. Iar Clubul Sportiv “Urban Warrior Gym” va oferi câteva demonstraţii de kickboxing.
Am pregătit diplome pentru copii, dar şi câteva premii simbolice pentru jocuri.
Dacă alegeţi să mergeţi cu cei mici la Grădina Zoologică, probabil aţi aflat deja că şi acolo am pregătit diverse activităţi distractive: ateliere de quilling şi de dans, Facepainting, Zoo interactiv, Zoo School, poze la minut, baloane de săpun, animatori, locuri de relaxare etc. Copiii au intrarea gratuită. De asemenea, vor exista urne în care puteţi dona bănuţi pentru Bogdi.
Hai la joacă pentru Bogdi! Ne distrăm şi donăm!