După câteva săptămâni de pauză, în condiţiile în care oricum termenul de finalizare este depăşit cu mai bine de jumătate de an, au fost reluate lucrările de reabilitare a Teatrului "Maria Filotti". Aşa cum v-am mai informat, la începutul lunii aprilie, înlocuirea tablei de pe acoperişul clădirii s-a oprit deoarece era nevoie de consolidarea cupolei. Dacă de tablă se ocupă o firmă specializată din Bucureşti, refacerea cupolei acoperişului intră în sarcina firmei "Concivia" SA, cea care deţine contractul de reabilitare a clădirii. Conducerea "Concivia" ne declara, în urmă cu patru săptămâni, că nu poate începe operaţiunea deoarece proiectantul nu a venit cu soluţiile tehnice necesare. La vremea respectivă, proiectantul, firma bucureşteană "Nox" SA, a refuzat să îşi spună punctul de vedere pe această temă. Surse din cadrul Primăriei ne-au informat că între proiectant şi constructor au existat neînţelegeri care ar fi putut amâna reluarea lucrărilor până la calendele greceşti. Fiecare parte o acuza pe cealaltă de incompetenţă, constructorul spunând că proiectul dat de firma bucureşteană este proastă, în timp ce proiectantul îl acuza pe constructor că nu se pricepe să facă lucrarea. Asta până când conducerea Primăriei a pus piciorul în prag, somându-i pe "combatanţi" să ajungă urgent la o înţelegere, în caz contrar existând riscul să se piardă finanţarea europeană a întregului proiect, dacă lucrările nu sunt gata până în luna iulie a acestui an. Somaţia a avut efect, astfel că firma bucureşteană "Nox" a trimis un specialist la Brăila, care a rămas la faţa locului până când a fost găsită o soluţie tehnică acceptată de constructor, în privinţa modului de consolidare a cupolei acoperişului.
Vineri, 6 mai, au început operaţiunile de montare, cu ajutorul unei macarale de mare capacitate, a noilor grinzi de metal care vor sprijini cupola teatrului. Un reprezentant al "Concivia" SA ne-a declarat, în jurul orei 13.00, că îmbinarea grinzilor trebuie făcută cât mai repede posibil, pentru ca să poată fi asigurată protecţia la ploaie a clădirii. Câteva ore mai târziu a început ploaia...
După ce grinzile vor fi puse pe poziţie, se vor monta şarpanta de lemn şi astereala, apoi se va pune tabla ce va înveli cupola. După cum v-am mai informat, teatrul a intrat în reabilitare în luna februarie 2014, iar proiectul a vizat mai multe aspecte, de la consolidarea structurii de rezistenţă a imobilului, până la refacerea instalaţiilor termice, sanitare şi electrice. S-au luat în calcul repararea acoperişului, reabilitarea cupolei, schimbarea tapetului de pe pereţii sălii mari, înlocuirea podelei scenei şi multe alte aspecte.
Contractul de reabilitare a clădirii Teatrului "Maria Filotti" a fost câştigat, în urma licitaţiei derulate pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, de firma brăileană "Concivia" SA, având ca subcontractori firmele brăilene "Pacronex" şi "LEN Co Electronic" SRL. Potrivit datelor oferite de Primărie la momentul începerii lucrărilor, valoarea contractului este de 15,6 milioane de lei, din care 80,35% reprezintă fonduri europene nerambursabile, 17,65% bani de la bugetul de stat şi 2% contribuţie de la bugetul local.
Şantierul ar fi trebuit să fie închis în luna august 2015, dar a fost prelungit până în decembrie 2015, pentru ca mai apoi să mai fie nevoie de încă o prelungire. Termenul limită până la care poate fi închis proiectul, astfel încât municipalitatea să nu fie obligată să returneze finanţarea primită de la Uniunea Europeană este iulie 2016.
Primul motiv pentru care nu s-a respectat termenul iniţial de finalizare a fost legat de o încurcătură apărută la alegerea tablei cu care trebuia învelit acoperişul. Astfel, proiectantul ar fi prevăzut tablă de cupru, fapt considerat inacceptabil de către specialiştii Direcţiei Judeţene pentru Cultură Brăila. Motivul? O clădire monument istoric trebuie reabilitată folosindu-se materialele iniţiale. Astfel, pentru că tablă zincată a fost pe acoperiş la începutul secolului trecut, tot tablă zincată trebuia utilizată şi la actuala reabilitare. De aici a pornit o întreagă birocraţie, reluându-se procedurile pentru achiziţionarea tablei corespunzătoare şi organizându-se altă licitaţie, pentru contractarea unei firme specializate în reparaţii acoperişuri. Contractul a fost câştigat de firma bucureşteană "Acopero Serv" SRL, care în termen relativ scurt, a reuşit să monteze tabla pe 75% din suprafaţa acoperişului, fiind nevoită să ia o pauză, la sfârşitul lunii martie, deoarece înainte de a merge mai departe era nevoie de consolidarea cupolei.