"Blood Diamond" e un film artistic in care actiunea se petrece in Sierra Leone in timpul razboiului civil care a sfisiat tara in anii ’90. Cu o distributie in care stralucesc doi nominalizati la Oscar (Leonardo diCaprio si Djimon Hounsou), filmul isi imprumuta titlul din campaniile indreptate impotriva cartelurile de diamante, acuzate in nenumarate cazuri de se fi implicat in razboaie civile in Africa, de pe urma carora pot profita si pe care le provoaca platind mercenari cu diamante al caror pret artificial il fixeaza ele insele.
Departe insa de a comenta o reusita artistica si politica evidenta a regizorului Edward Zwick, imi propun sa ma opresc asupra faptului ca filmul in sine produce deja schimbari de opinie in rindurile cumparatorilor de diamante din Statele Unite, cei care cad cel mai adesea victima campaniilor de publicitate agresive ale producatorilor si comerciantilor de pietre pretioase. Clasa de mijloc americana gaseste "Blood Diamond" provocator si tulburator si, in timp ce o parte a ei alege politica strutului si se preface ca modul in care sint extrase si folosite in scopuri oneroase diamantele in Africa nu o priveste, cealalta parte se arata ingrijorata de cele vazute in film si se declara socata. Monica Gibson din Pittsburgh declara, intr-un articol din New York Times (Diamonds are for Never?, 14 decembrie 2006) ca atunci cind se uita la propriul ei inel de logodna se gindeste la razboi si violenta de cind a vazut filmul lui Zwick. Desi acelasi articol din NY Times confirma faptul ca vinzarile stralucitoarelor pietre nu au scazut in mod semnificativ dupa lansarea filmului, e de remarcat faptul ca macar o parte a publicului iese din salile de cinema cu o imagine noua asupra mult-doritelor obiecte de podoaba.
Articolul din NY Times mi-a amintit de un alt film, pe care l-am vazut de curind si al carui mesaj politic, desi productia in sine nu este noua, ramine foarte actual in contextul Statelor Unite de astazi. Filmul in cauza este "Wag the Dog" (Datul din catel - cu referire la "datul din coada"), care implineste in curind zece ani de la lansare (1997). In regia lui Barry Levinson si bucurindu-se de prezenta unor nume precum Dustin Hoffman, Robert de Niro sau Willie Nelson, "Wag the Dog" este prezentat drept comedie, desi mesajul lui politic este cit se poate de evident. Pornind de la ideea de conspiratie si de servicii de dez-informare, care se folosesc de televiziune pentru a... minti poporul (se-ntimpla si la case mai mari!), filmul lui Levinson imagineaza o situatie in care o greseala a presedintelui american (greseala de natura... sexuala) ii poate periclita acestuia re-alegerea. Serviciile de dez-informare intra pe fir, implica un producator de la Holywood si atentia mass-media si, implicit, a opiniei publice, este indreptata catre un inventat razboi cu Albania, acuzata, cum alftel?, de terorism. Desi ingrosate grotesc pentru a produce efectul comic scontat si asteptat de la un regizor de talia lui Levinson, situatiile prezentate in "Wag the Dog" au un substrat evident politic si au darul de a te pune pe ginduri si de a pune sub semnul intrebarii ceea ce vezi la televizor drept "realitate" si "stiri".
Nu stiu in ce masura "Wag the Dog" a avut impact similar celui pe care il are acum "Blood Diamond", dar lucrarile de acest gen ma fac sa fiu optimist cu privire la posibilitatile politice ale filmului holywoodian ca manifestare artistica, film care pare sufocat acum de dorinta de a placea cu orice pret pentru a face profituri cit mai mari.
Departe insa de a comenta o reusita artistica si politica evidenta a regizorului Edward Zwick, imi propun sa ma opresc asupra faptului ca filmul in sine produce deja schimbari de opinie in rindurile cumparatorilor de diamante din Statele Unite, cei care cad cel mai adesea victima campaniilor de publicitate agresive ale producatorilor si comerciantilor de pietre pretioase. Clasa de mijloc americana gaseste "Blood Diamond" provocator si tulburator si, in timp ce o parte a ei alege politica strutului si se preface ca modul in care sint extrase si folosite in scopuri oneroase diamantele in Africa nu o priveste, cealalta parte se arata ingrijorata de cele vazute in film si se declara socata. Monica Gibson din Pittsburgh declara, intr-un articol din New York Times (Diamonds are for Never?, 14 decembrie 2006) ca atunci cind se uita la propriul ei inel de logodna se gindeste la razboi si violenta de cind a vazut filmul lui Zwick. Desi acelasi articol din NY Times confirma faptul ca vinzarile stralucitoarelor pietre nu au scazut in mod semnificativ dupa lansarea filmului, e de remarcat faptul ca macar o parte a publicului iese din salile de cinema cu o imagine noua asupra mult-doritelor obiecte de podoaba.
Articolul din NY Times mi-a amintit de un alt film, pe care l-am vazut de curind si al carui mesaj politic, desi productia in sine nu este noua, ramine foarte actual in contextul Statelor Unite de astazi. Filmul in cauza este "Wag the Dog" (Datul din catel - cu referire la "datul din coada"), care implineste in curind zece ani de la lansare (1997). In regia lui Barry Levinson si bucurindu-se de prezenta unor nume precum Dustin Hoffman, Robert de Niro sau Willie Nelson, "Wag the Dog" este prezentat drept comedie, desi mesajul lui politic este cit se poate de evident. Pornind de la ideea de conspiratie si de servicii de dez-informare, care se folosesc de televiziune pentru a... minti poporul (se-ntimpla si la case mai mari!), filmul lui Levinson imagineaza o situatie in care o greseala a presedintelui american (greseala de natura... sexuala) ii poate periclita acestuia re-alegerea. Serviciile de dez-informare intra pe fir, implica un producator de la Holywood si atentia mass-media si, implicit, a opiniei publice, este indreptata catre un inventat razboi cu Albania, acuzata, cum alftel?, de terorism. Desi ingrosate grotesc pentru a produce efectul comic scontat si asteptat de la un regizor de talia lui Levinson, situatiile prezentate in "Wag the Dog" au un substrat evident politic si au darul de a te pune pe ginduri si de a pune sub semnul intrebarii ceea ce vezi la televizor drept "realitate" si "stiri".
Nu stiu in ce masura "Wag the Dog" a avut impact similar celui pe care il are acum "Blood Diamond", dar lucrarile de acest gen ma fac sa fiu optimist cu privire la posibilitatile politice ale filmului holywoodian ca manifestare artistica, film care pare sufocat acum de dorinta de a placea cu orice pret pentru a face profituri cit mai mari.
