Arrivederci! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Arrivederci!

In loc de hotel de cinci stele pe Faleza, Braila se va alege cu doua blocuri de locuinte si cu ceva spatii comerciale. In asta s-a transformat proiectul firmei italiene Fincogero, care a luat in concesiune - adica pe mai nimic - o frumusete de teren ultra-mega-central, pe malul Dunarii. Nu stiu daca Braila ar fi avut mai mult de cistigat dintr-un hotel de cinci stele decit din doua blocuri, dar mi-e clar ca italienii in cauza sint mai cistigati asa. Pentru ca una e sa iei un teren de la Primarie in concesiune si alta e sa-l cumperi de pe piata imobiliara, pentru a construi pe el apartamente de lux, ca doar nu vor face locuinte sociale!
Dar italienii de la Fincogero nu sint chiar niste cunostinte noi ale Brailei. Numele acestei firme se vehiculeaza inca de prin 2002, pe vremea fostului primar Anton Lungu, cind s-a aratat interesata sa construiasca la Vadeni celebrul aeroport Braila-Galati, proiect inca de actualitate, in care e vorba de concesionarea a vreo mie de hectare de teren. Pentru a construi pe el aeroport sau - precedentul fiind deja creat, orice altceva - cartier rezidential ori fabrica de spaghete.
Primarul Constantin Cibu recunoaste ca in cazul hotelului de cinci stele a fost pacalit de italieni, care una au spus ca vor face, atunci cind au cerut terenul, si alta vor construi pina la urma. Interesant este ca Primaria nu le poate face nimic italienilor, pentru ca in contract exista o astfel de clauza care permite schimbarea destinatiei initiale a terenului. Primarul spune ca a semnat exact ca primarul, bazindu-se pe juristii institutiei, care l-au asigurat ca totul e in regula, dar asta, sincer, nu incalzeste pe nimeni cu nimic. Cel putin nu pe noi, contribuabilii, pentru ca pe primar si pe juristii in cauza chiar ii lasa reci toata problema asta, din moment ce oricum nimeni nu va plati in nici un fel pentru aceasta “mica” scapare. Deh, nu e ca si cum la firma de eugenii a primarului un furnizor care trebuia sa aduca faina ar aduce tarita, pentru ca atunci sigur cineva ar fi platit pentru asta. Si zau ca-mi vine sa ma intreb: cum ar fi daca, la alegeri, brailenii ar vota un primar care nu se lasa pacalit? Suna a pacaleala, nu-i asa?

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro