"În concordanţă cu un ordin dat de preşedintele Rusiei, astăzi, la ora 14.00 (13.00 ora României), au fost puse în alertă forţele Districtului Militar Vestic şi unităţile staţionate în cel de-al doilea comandament al Districtului Militar Central al armatei implicate în apărarea aerospaţială, trupele aeroportate şi avioanele de transport", a anunţat agenţia Interfax, citându-l pe ministrul Apărării Serghei Şoigu.
Districtul Vestic îşi are sediul la Sankt Petersburg şi se întinde din zona arctică de vest a Rusiei până la graniţa cu Ucraina şi Belarus. Districtul central îşi are sediul la Ekaterinburg şi se întinde din Siberia până la vest de Munţii Ural, relatează Wall Street Journal, în ediţia electronică.
Această mişcare intervine pe fondul tensiunilor dintre Rusia şi Ucraina, al cărei preşedinte prorus Viktor Ianukovici a fost înlăturat de la putere de protestatarii prooccidentali la sfârşitul săptămânii, în urma unor violenţe soldate cu peste 80 de morţi.
Îndepărtarea de la putere a lui Ianukovici a generat îngrijorări în vest cu privire la o posibilă intervenţie militară a Rusiei în regiunile proruse din Ucraina, în special în Crimeea, unde staţionează Flota Rusă la Marea Neagră. Dar oficialii ruşi au declarat public că o astfel de mişcare este improbabilă.