O armă cu aer comprimat a fost descoperită de un tânăr, între două blocuri de pe Calea Călăraşilor. Poliţiştii au dat de urma proprietarului armei, care a spus că aceasta i-a căzut probabil în timp ce parca maşina. Oricum, el nu deţinea arma legal.
Luni dimineaţă, la ora 9.30, un brăilean a sesizat la poliţie faptul că a găsit o armă neletală cu aer comprimat, marca "Gamo Shadow", pe Calea Călăraşilor, între blocuri. "În urma verificărilor efectuate de poliţişti de la Biroul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase s-a stabilit că arma aparţine lui T.Gheorghe (64 de ani), care a declarat că i-a căzut din autoturism în acel loc, unde obişnuia să parcheze", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Cercetările au mai stabilit că proprietarul armei nu este deţinător legal, iar arma nu este înscrisă în evidenţe. Arma neletală a fost ridicată de poliţişti în vederea continuării cercetărilor şi stabilirii provenienţei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere fără drept de armă neletală din categoria celor supuse autorizării.