În ciuda faptului că medicul de familie Paul Creţu este arestat la domiciliu pentru 30 de zile, ca urmare a implicării sale în dosarul "Ahmeya", fiind bănuit că a eliberat reţete medicale fictive în perioada 2011 - 2013, situaţia sa în cadrul CLM Brăila rămâne incertă. Copreşedintele PNL Brăila, Cătălin Boboc, a abordat, recent, subiectul în cadrul unei conferinţe de presă, subliniind că partidul are prevederi foarte clare în privinţa integrităţii membrilor. Acesta a dat asigurări că liberalul va fi suspendat din funcţia de consilier şi că îşi va pierde sprijinul politic, cel puţin până când va putea să îşi dovedească nevinovăţia. "Când a făcut opţiunea la PNL, în octombrie anul trecut, era omul bolnav şi a fost aşa o lungă perioadă de timp. Tot ceea ce pot să vă spun este că având în vedere suferinţa dumnealui de atunci şi situaţia delicată de acum, îmi pare rău că n-am apucat să ne cunoaştem. Acum, au apărut aceste suspiciuni... Prevederile noastre privind integritatea sunt foarte clare: va fi suspendat, ba chiar i se va retrage sprijinul politic din partid", a declarat Boboc. Acesta a ţinut să facă şi o comparaţie între cum tratează PSD-ul astfel de cazuri şi cum alege să o facă partidul său. "Aţi văzut ce a declarat Dragnea la Brăila: este păcat ca PSD-ul, ditamai partidul, să sufere pentru unii corupţi în ceea ce priveşte imaginea, voturile, nu ştiu ce. Bun. Am zis că s-a spălat Dragnea, s-a curăţat de mizerie. Şi acum aflăm că îl votează pe Ponta ca să îl menţină acolo premier. Despre ce vorbim? Nu! La noi să ştiţi, lucrurile sunt clare! Ne-am asumat, am votat cu toţii în unanimitate, în interiorul partidului, criteriile de integritate. Nevinovăţia din punct de vedere juridic este una... Integritatea şi credibilitatea sunt cele mai importante bunuri ale unei persoane publice şi, dacă le pierzi, se cheamă că trebuie să faci un pas în spate. Te duci, câştigi şi poţi să revii. Nu e niciun fel de problemă", a conchis sursa citată.
Simionescu încă aşteaptă decizia PNL Brăila
Contactat telefonic, ieri, de către redactorii "Obiectiv - Vocea Brăilei", primarul Aurel Simionescu a afirmat că încă nu primise nicio decizie referitoare la Paul Creţu, din partea PNL-iştilor. Acesta a mai precizat că a purtat o discuţie cu prefectul judeţului, Nicu Olteanu, însă acesta aştepta o decizie definitivă din partea instanţei, privind starea de arest a lui Creţu, înainte de a emite vreun ordin. Contactat, la rândul său, prefectul Nicu Olteanu ne-a spus că poate emite în 48 de ore un ordin privind suspendarea din funcţie în astfel de situaţii, însă numai după ce primeşte comunicarea din partea instanţei de judecată, care în cazul lui Creţu nu a sosit. "Mandatul de consilier se va suspenda prin ordin de prefect în maxim 48 de ore de la comunicare de către instanţa de judecată competentă, în speţă, Tribunalul Bucureşti, a măsurii de arestare preventivă sau arest la domiciliu, conform Legii 215/2001. Deocamdată nu am primit de la Tribunalul Bucureşti nimic referitor la această speţă", a declarat Olteanu.
Reamintim că "Lotul 13" din dosarul "Ahmeya" s-a "divizat" în arestaţi la domiciliu şi arestaţi preventiv. Liliana Sgîrcitu, liderul grupării infracţionale în cazul reţetelor fictive decontate din bugetul Sanătăţii, dr. Cosmin Boldeanu - şeful secţiei Oncologie a Spitalului Judeţean şi medicii de familie Paul Creţu (consilier municipal PNL) şi Sorica Vasile vor sta în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Aceeaşi măsură s-a dispus şi în cazul contabilei SC Ahmeya Pharm SRL, Ionica Serghiev, şi faţă de un administrator al unei farmacii brăilene, Gela Gavrilă. Şi "colaboratorii" din Constanţa au ajuns după gratii pentru următoarele 30 de zile. Reţinuţii din dosarul "Ahmeya" au contestat măsura arestului.