Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din localitatea Movila Miresii, a fost arestat preventiv, ieri, pentru comiterea infracţiunilor de violare de domiciliu şi tentativă la tâlhărie calificată. Iniţial, acesta a fost reţinut pe ordonanţă de 24 de ore de către poliţiştii Secţiei 2 Rurală, după ce au făcut cercetări şi l-au identificat ca fiind autorul faptelor.
Anchetatorii au stabilit că în noaptea de Înviere, 30 aprilie spre 1 mai anul curent, tânărul ar fi pătruns în imobilul unei localnice de 70 de ani şi, folosindu-se de violenţă, i-ar fi cerut banii. Inculpatul ar fi cotrobăit prin toată casa, însă, negăsind bani, a plecat.
Ieri, procurorul de caz l-a prezentat Judecătoriei Brăila, care a emis pe numele tânărului mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Făptaşul a ajuns în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.