UPDATE: REŢEAUA CĂMĂTARILOR SGÎRCITU. Cine sunt cei cinci inculpaţi ajunşi după gratii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

UPDATE: REŢEAUA CĂMĂTARILOR SGÎRCITU. Cine sunt cei cinci inculpaţi ajunşi după gratii

* în urmă cu puţin timp, judecătorii Tribunalului Bucureşti au admis măsura arestului preventiv pentru cinci dintre inculpaţii în dosarul de cămătărie şi şantaj * pe lista arestaţilor sunt Titi Sgârcitu şi fosta soţie, dar şi soţii Croitoru Ion şi Croitoru Lenuţa * trei dintre inculpaţi au scăpat cu măsura controlului judiciar, aici fiind vorba, se pare, de familia Pană, soţii şi fiul

 

UPDATE: Reprezentanţii Tribunalului Bucureşti ne-au comunicat, în urmă cu puţin timp, soluţia exactă în cazul „REŢEAUA CĂMĂTARILOR SGÎRCITU”, ajuns ieri pe rolul instanţei, în care procurorii DIICOT au propus arestul preventiv pentru 8 inculpaţi.

Astfel, judecătorii au admis în parte referatul procurorilor şi au dispus arestarea preventivă a inculpaţilor: Sgîrcitu Titi, Croitoru Ion, Croitoru Lenuţa, Ştefan Liliana Valentina şi Pană Maria. Faţă de aceştia s-a luat măsura arestului pentru o perioadă de 30 de zile.

În schimb, judecătorii au respins propunerea de arestare formulată de DIICOT faţă de Pană Dumitrel, Pană Ionuţ Lucian şi Ştefan Claudiu Daniel (fratele fostei doamne Sgîrcitu). Faţă de cei trei s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă nu mai mare de 60 de zile. Procurorii DIICOT contestă decizia şi cer arestarea tuturor inculpaţilor.

 

În urmă cu puţin timp, Tribunalul Bucureşti le-a dat vestea proastă soţilor Sgîrcitu. S-a admis propunerea arestului preventiv, cerută de procurorii DIICOT, faţă de cămătarii şefi, Titi Sgîrcitu şi fosta soţie, Liliana Valentina Ştefan. Pe lista arestaţilor sunt şi soţii Croitoru Ion şi Croitoru Lenuţa. După cum ne-a transmis purtătorul de cuvânt al DIICOT, instanţa a admis propunerea de arestare preventivă pentru cinci inculpaţi, iar pentru alţi trei s-a dispus controlul judiciar. Oricum, procurorii vor formula contestaţie iar cauza va ajunge la instanţa superioară. Cei trei inculpaţi care au scăpat cu măsura controlului judiciar ar fi cei din familia Pană, soţii şi fiul, ceea ce înseamnă că al cincilea arestat ar fi fratele Lilianei, Ştefan Claudiu Daniel. Sentinţa abia a fost dată şi nu ni s-au putut furniza imediat toate datele.

Reamintim că, în ziua de 26 octombrie, Titi Sgîrcitu, fosta sa soţie, Liliana, dar şi alte rude ale familiei, au fost reţinute şi au ajuns la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare. În afară de soţii Sgîrcitu, în lista acuzaţilor mai erau Croitoru Ion, Croitoru Lenuţa, Pană Dumitrel, Pană Ionuţ Lucian, Pană Maria şi Ştefan Claudiu Daniel. Toţi sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, camătă, şantaj în formă continuată, influenţarea declaraţiilor, evaziune fiscală şi spălare de bani. Familia Sgîrcitu a împrumutat oamenii cu sume de bani apoi a luat, pe lângă dobânzile uriaşe, şi locuinţele celor care au făcut greşeala să ceară împrumut.

Pe 25 octombrie, procurorii DIICOT şi mascaţii au făcut 9 percheziţii la domiciliile celor acuzaţi de fapte grave, care i-au sărăcit efectiv pe brăilenii care le-au picat în plasă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro