"În momentul în care i-am dat cartonaş roşu lui Roşianu, acesta mi-a dat o palmă şi m-a scuipat. Încă de la începutul meciului, jucătorii de la CS Vulcan erau foarte nervoşi. Am depus memoriu la Asociaţia Judeţeană de Fotbal pentru a se lua măsuri împotriva jucătorului", a declarat arbitrul Denis Haidiner.
În timpul partidei câştigată de Inter Petrila, cu scorul de 2-1, între fotbaliştii celor două formaţii a avut loc un conflict, arbitrul acordând nu mai puţin de patru cartonaşe roşii unor jucători de la CS Vulcan.
Preşedintele grupării CS Vulcan, Neluţu Pantelimon, a declarat că va depune contestaţie. "S-a dat un penalti imaginar, ne-au fost eliminaţi patru jucători. Nu se poate aşa ceva. Dacă era să-l fugărim pe arbitru pentru ceea ce a făcut, îl mai fugăream şi acum pe dealuri. Ne-a ameninţat tot jocul", a spus Pantelimon.
De cealaltă parte, preşedintele clubului Inter Petrila, Florin Niţescu, susţine că arbitrul nu a greşit în mod intenţionat: "Meciul a fost unul urât. La nivelul acesta, arbitrii fac unele greşeli şi atunci se creează tensiuni. Nu cred că arbitrul a greşit cu intenţie".