"Ar fi o mare dezamagire sa nu ne calificam" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"Ar fi o mare dezamagire sa nu ne calificam"

Atacantul dinamovist Florin Bratu a declarat, marti, intr-o conferinta de presa, ca ar fi o mare dezamagire ca echipa sa sa nu se califice in grupele Cupei UEFA, dupa partida de joi, cu formatia olandeza NEC Nijmegen.
"Ar fi o mare dezamagire sa nu ne calificam. Ne dorim sa facem un meci bun. Trebuie sa recuperam un gol din partida tur, nu va fi usor, dar sper sa reusim. Este decizia antrenorului cine va juca joi. Sa speram ca vom juca toti cei trei atacanti pentru ca trebuie sa marcam de doua ori. La Dinamo a fost tot timpul presiune, dar nu e o problema pentru ca ne mobilizeaza. Acum ii cunoastem mai bine, stim de unde sa incepem. Am jucat contra lor si sper sa nu se mai repete jocul din tur. Sintem toti mobilizati sa ne calificam si nu ne gindim la un esec. Daca vom fi motivati ne vom califica pentru ca potential avem", a declarat Bratu.
Capitanul echipei Dinamo, Bogdan Lobont, a tinut sa transmita suporterilor un mesaj pentru a evita incidentele de la partida tur, cind fanii dinamovisti au aruncat cu torte in suprafata de joc si s-au batut cu sustinatorii echipei gazda: "Sintem constienti ca ne asteapta o partida dificila cu NEC. Ne dorim din tot sufletul calificarea. Vrem ca suporterii sa vina intr-un numar cit mai mare la stadion sa ne poarte spre o victorie dorita de noi toti. Vreau insa sa transmit un mesaj clar: riscam sa raminem in afara Europei. Noi asteptam suporterii in numar cit mai mare la stadion si speram sa repete atmosfera pe care au facut-o la meciul cu Lazio".
Fundasul Gabriel Tamas spune ca Dinamo trebuie sa gaseasca calea prin care sa nu primeasca gol in partida cu NEC Nijmegen. "Si daca faceam un scor nul in prima mansa tot trebuia sa inscriem acum. Sansele sint aceleasi, trebuie sa inscriem neaparat. In meciurile pe care le-am avut de la meciul tur am aratat ca am gasit calea spre gol, dar trebuie sa o gasim si pe aceea de a nu primi gol", a spus Tamas.
Atacantul Ionel Danciulescu spera ca pina la ora meciului formatia olandeza sa nu mai aiba nici un secret. "Trebuie sa fim mai puternici pentru ca plecam cu un handicap de un gol. Timp mai avem. Sper ca pina joi aceasta echipa sa nu mai aiba nici un secret pentru noi si sa ne calificam. NEC nu e o echipa slaba, daca ii lasi sa joace o fac foarte bine. Mie personal mi s-a parut o echipa buna. Sper sa joc in continuare cit pot eu de bine, pentru ca numarul golurilor pe care le dau e mai putin important", a declarat Danciulescu.
Atacantul Marius Niculae considera ca e mai putin important numele celui care va inscrie in meciul cu NEC Nijmegen: "Nu conteaza cine va marca in aceasta partida, mai important este sa nu luam gol".
Dinamo Bucuresti a fost invinsa de NEC Nijmegen, in prima mansa a Cupei UEFA, scor 1-0, urmind ca returul sa se dispute joi, la Bucuresti.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro