O alta categorie care trebuie sa se supuna acestei masuri o reprezinta restaurantele, pizzeriile, cantinele, laboratoarele de cofetarie - patiserie care utilizeaza produse de origine animala, pensiunile turistice, magazinele alimentare, hiper si super market-urile, unitatile cu vinzare on line, unitatile de catering, statiile de spalare si dezinfectie mijloace de transport. Ele se supun insa deja controlului sanitar-veterinar, asa ca inregistrarea lor va fi mai usoara, apreciaza conducerea Directiei Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Braila.
De asemenea, se supun inregistrarii veterinare si activitatile de fabricare a produselor alimentare de origine nonanimala.
Inregistrarea costa intre 100 lei (1 milion de lei vechi) pentru stupine si magazinele de vinzare a mierii si 500 lei (5 milioane de lei vechi) pentru hipermarket-uri.
19 agenti economici au solicitat inscrierea
Vinzarea cu amanuntul impune valorificarea unor cantitati mici de produse, stabilite astfel: carne preparata si produse din carne, pina la 2.000 kg pe saptamina; lapte si produse din lapte, pina la 1.000 kg/saptamina; peste si produse din pescuit, pina la 1.000 kg/saptamina; vinat salbatic si produse din vinat, pina la 300 kg/luna si oua consum, pina la 1.000 bucati/luna.
Pina ieri, la DSVSA Braila au fost depuse 19 solicitari de inregistrare. Ele provin de la 11 centre de prelucrare a laptelui, 2 magazine de desfacere peste, 2 carmangerii, 2 macelarii si 2 laboratoare de cofetarie - patiserie.
Conform unei estimari a DSVSA, la nivelul judetului Braila ar trebui sa se inregistreze aproape 1.000 de unitati, din care: 3 unitati de colectare miere de albine; 190 de unitati de alimentatie publica (restaurante, pizzerii, cantine); 700 de magazine alimentare; 4 hipermarket-uri; 25 de macelarii; 9 carmangerii; 20 de laboratoare de cofetarie - patiserie; 2 firme de catering si 15 centre de prelucrare lapte.