* asta s-a întâmplat, astăzi, în cartierul Radu Negru, din cauza unei bătrâne care nu a supravegheat focul aprins în curte
O bâtrână domiciliată pe strada Ion Calugăr, din cartierul Radu Negru, a provocat un puternic incendiu, astăzi, sâmbătă, 11 august, în jurul orei 11.00, după ce a aprins un foc în curtea locuinței pentru a coace câteva vinete. Lăsate nesupravegheate, flăcările au scăpat de sub control și s-au întins la o magazie plină cu lemne, care s-a aprins imediat. Incendiul s-a propagat și la alte trei proprietăți învecinate, una de pe Str. Ion Călugăr și două de pe Str. Alecu Russo.
Pe proprietatea de unde a pornit focul au ars complet două magazii și un șopron în care se afla o capră. Animalul nu a mai putut fi salvat. La casa învecinată de pe aceeași stradă au ars 4 metri pătrați de acoperiș. La o a treia casă, de pe Str. Alecu Russo, au ars 20 mp izolație de polistirean și 7 mp de acoperiș, iar pe o altă proprietate de pe strada menționată a ars acoperișul și un perete al unei magazii.
Pompierii s-au deplasat la fața locului cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă. De asemenea, acolo s-au aflat și echipe de intervenție de la Electrica și Distrigaz, precum și o ambulanță, care a oferit îngrijiri medicale pentru două persoane ce au suferit atacuri de panică.