• la sfârşitul săptămânii trecute s-a confirmat oficial focar de pestă porcină africană la ferma “Romsoci” SRL Tichileşti, unde exista un efectiv de 35.000 capete, dar şi la crescătoria “Tebu Consulting” de la Gropeni, unde sunt circa 140.000 de exemplare • conform procedurilor în vigoare, în cazul focarelor confirmate, toţi porcii din efectiv trebuie ucişi preventiv • pagubele pentru cele două ferme se ridică la zeci de milioane de euro • autorităţile veterinare dau, totuşi, asigurări, că statul va acorda despăgubiri • deşi s-au făcut eforturi pentru stoparea răspândirii virusului, eutanasiindu-se preventiv peste 29.000 de porci din gospodăriile populaţiei, boala a intrat în cele două ferme prin intermediul apei de Dunăre
Virusul pestei porcine africane a fost confirmat, joi, 23 august, în crescătoria de porci a firmei “Romsoci” SRL de la Tichileşti, unde se afla un efectiv de 35.000 de exemplare, iar sâmbătă dimineaţă, după ce au venit rezultatele unor probe trimise la Bucureşti pentru analiză, şe ştia oficial că temutul virus a apărut şi în fermele de porci ale firmei “Tebu Consulting” SRL Gropeni, unde se află circa 140.000 de exemplare, fiind vorba de a doua crescătorie de porci din Europa, ca mărime şi concentrare a efectivului. Vineri după-amiază încă nu fusese confirmat, în proporţie de 100% focar de pestă porcină africană în crescătoria de la Gropeni, însă autorităţile veterinare se aşteptau la ce e mai rău. “Proba prelevată din această fermă şi analizată în laboratorul acreditat al Direcţiei Sanitar Veterinare Brăila a ieşit pozitivă. Pentru confirmarea focarului trebuie însă să aşteptăm rezultatul analizei făcute de laboratorul de referinţă de la Bucureşti. Ce pot să vă spun, însă, este că până acum toate probele pozitive de la laboratorul din Brăila au fost confirmate şi la Bucureşti. Totuşi, în cazul de faţă trebuie să aşteptăm rezultatul, pentru a fi 100% siguri că avem focar de pestă africană şi în incinta crescătoriei firmei Tebu de la Gropeni. Rezultatul va veni vineri seară, cel târziu sâmbătă dimineaţă”, a declarat, vineri după-amiază, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Prefectura Brăila, Gicu Drăgan, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Brăila.
Directorul Drăgan şi prefectul Brăilei, George Paladi, au anunţat că, din luna iulie, de când a apărut primul caz de pestă porcină africană, într-o gospodărie din Insula Mare a Brăilei, pe raza judeţului Brăila au fost confirmate 34 de focare, împrăştiate în 19 localităţi din IMB şi de pe partea de terasă a judeţului, din apropierea Dunării, cum ar fi comunele Stăncuţa, Berteştii de Jos, Victoria, Viziru, Tichileşti, Gropeni. Inclusiv în municipiul Brăila a fost confirmat un focar, după cum v-a informat zilele trecute cotidianul nostru. Pentru a stopa răspăndirea virusului, pentru care nu există nici tratament şi nici vaccin, singura soluţie a fost eutanasierea tuturor porcilor din localităţile unde s-au confirmat focare şi din localităţile aflate pe o rază de 10 kilometri în jurul acestora, în aşa-numita zonă de siguranţă. Doar la Brăila nu se va aplica această metodă, dată fiind suprafaţa prea mare a localităţii. Aici, vor fi eutanasiaţi doar porcii ce prezintă simptomele bolii, în condiţiile în care crescătorii vor respecta legea şi vor anunţa autorităţile veterinare la apariţia acestor simptome.
În total, până vineri fuseseră eutanasiaţi în partea de judeţ unde s-a manifestat pesta peste 29.000 de porci din gospodăriile populaţiei. Printre acestea, se aflau şi două crescătorii mai mari, una situată pe raza comunei Mihai Bravu, şi anume Întreprinderea Individuală Ene Larisa, cu un efectiv de 504 capete, iar una aflată în comuna Victoria, “Prichindesa” SRL, cu un efectiv de 1.451 de exemplare. Autorităţile veterinare au sperat că prin toate aceste eutanasieri vor reuşi să protejeze crescătoriile de porci de la Tichileşti şi Gropeni, însă până la urmă virusul a reuşit să intre şi în acestea, cu toate măsurile drastice de siguranţă aplicate inclusiv de administratorii fermelor. Directorul Gicu Drăgan s-a arătat convins că boala a pătruns în respectivele unităţi economice prin apa de Dunăre folosită pentru creşterea animalelor. “Noi am făcut tot ce s-a putut pentru protejarea fermelor pe uscat, însă până la urmă virusul a venit pe apă. Vina le aparţine acelor persoane inconştiente care au aruncat cadavre de porci în Dunăre. Aceşti cetăţeni inconştienţi, că altfel nu pot să le zic, sunt de vină pentru ce se întâmplă acum în aceste ferme”, a declarat Drăgan. Directorul DSVSA a spus că un cadavru de porc a fost pescuit cel mai recent joi, 23 august, în zona Plajei Lipoveneşti, de către pompierii care participaul la căutarea a doua adolescente înecate în fluviu.
Atât directorul DSVSA cât şi prefectul Paladi au făcut încă o dată un apel către brăileni să nu mai arunce cadavre de porci în Dunăre, iar către cei care zăresc astfel de leşuri plutind la suprafaţa apei să anunţe imediat autorităţile, la numărul de urgenţă 112.
În ceea ce priveşte pagubele produse de eutanasierea preventivă a celor 35.000 de porci din crescătoria “Romsoci” SRL Tichileşti, şi a celor 140.000 din crescătoria “Tebu Consulting” SRL Gropeni, oficialii brăileni estimează că se vor ridica la zeci de milioane de euro. “Nu putem spune cu exactitate acum despre ce pagube este vorba, în condiţiile în care acolo se găsesc exemplare în diverse stadii de creştere, porci de reproducţie, scroafe gestante etc. Valoarea exactă va fi stabilită de comisia pentru despăgubiri întrunită la faţa locului. Oricum, vreau să vă asigur încă odată că fermele vor fi despăgubite şi că informaţiile potrivit cărora nu se vor mai da despăgubiri sunt doar zvonuri nefondate”, a mai declarat directorul Gicu Drăgan. Potrivit acestuia, după ce va fi finalizată operaţiunea de eutanasiere, şi se vor face dezinfecţiile necesare, va dura circa 75 de zile până când halele crescătoriilor în cauză vor putea fi repopulate.
O parte din porcii eutanasiaţi în incinta fermelor vor fi incineraţi, restul vor fi îngropaţi.
La “Romsoci”, eutanasierile au început de vineri, 24 august, iar după confirmarea oficială a prezenţei virusului şi la “Tebu Consalting” s-a stabilit ca eutanasierile să înceapă de luni, 27 august. La fiecare fermă acţionează câte o echipă de trei medici veterinari, asistată de angajaţii firmelor în cauză.