• pentru a doua oară în acest an, pasajul de sub podul de cale ferată de pe Şos. Râmnicu Sărat s-a inundat, după ploaia de luni dimineaţă • explicaţia oficială este că staţia de pompare care ar fi trebuit să asigure evacuarea apei nu a funcţionat din cauza unei pene de curent • este ciudat, însă, cum în ultimii ani, de când s-a dat în folosinţă noul canal colector, nu au mai fost astfel de inundaţii, iar anul acesta se întâmplă deja a doua oară • o şoferiţă surprinsă de şuvoaie a văzut moartea cu ochii, iar mai multe maşini au fost avariate • dacă se vor confirma prognozele care anunţă alte ploi abundente, Primăria va restricţiona traficul în zonă
Panică, nervi, maşini avariate, apă de aproape 1 m, trafic blocat. În mod ciudat, după ce ani de zile, mai exact de prin 2008, de când s-a pus în funcţiune noul canal colector de sub strada Roşiori, nu s-a mai consemnat nicio inundaţie sub podul de cale ferată de pe Şos. Râmnicu Sărat, anul acesta au apărut deja două astfel de situaţii. Prima s-a întâmplat la începutul verii, iar cea de-a doua ieri dimineaţă, după o ploaie nu chiar atât de abundentă pe cât a părut la prima vedere.
Ieri, a plouat consistent, ce-i drept, însă din 2008 încoace au fost precipitaţii mult mai însemnate cantitativ, fără ca strada respectivă să se inunde. Asta în cndiţiile în care, înainte de a se da în folosinţă noul canal colector, zona de sub podul de cale ferată se inunda de câteva ori pe an, după fiecare ploaie mai puternică. Problema care părea definitiv rezolvată a reînceput, iată, să îşi facă iar apariţia. Autorităţile locale dau asigurări că nu e nimic în neregulă cu canalele colectoare ale Brăilei, nici cu cel de sub Str. Roşiori, nici cu cel de sub bulevardul Dorobanţilor. Şi totuşi... După cum se ştie, cel de sub Dorobanţi a intrat, începând de anul trecut, într-un amplu proces de reabilitare. Lucrările nu au fost finalizate, însă, nici până la ora actuală, iar în prezent sunt oprite complet, din cauza unui litigiu apărut între executant – firma gălăţeană „Tancrad” SRL – şi Primăria Brăila.
Conducerea Companiei de Utilităţi Publice „Dunărea” Brăila spune cu fermitate că nu canalul colector este de vină pentru inundaţia de ieri dimineaţă. „În timpul ploilor abundente, apa care se scurge din Chercea şi Obor şi se adună pe Şos. Râmnicu Sărat, în zona podului de cale ferată, unde cota terenului este mai coborâtă, trebuie evacuată cu ajutorul staţiei de pompare amplasate chiar acolo, lângă pod. Azi dimineaţă (ieri n.n.) staţia nu a funcţionat din cauza unei avarii la reţeaua de alimentare cu energie electrică. În această situaţie, s-a produs inundaţia respectivă. Noi am ţinut în permanenţă legătura cu cei de la Electrica, solicitând reluarea cât mai rapidă a alimentării cu curent, iar dânşii au reuşit să refacă branşamentul, în jurul orei 7.00”, ne-a informat Silviu Mangiurea, directorul CUP „Dunărea”.
Acesta şi-a exprimat, totuşi, nemulţumirea legată de faptul că, în ultima vreme, apar tot mai des avarii la reţeaua electrică, iar staţia de pompare de pe Şos. Râmnicu Sărat are de suferit din această cauză. „Intenţionăm să achiziţionăm un generator electric, pentru ca să avem garanţia că staţia respectivă este alimentată în permanenţă şi să evităm situaţiile în genul celei de luni dimineaţă”, ne-a mai spus directorul Mangiurea.
Dacă mai plouă, traficul ar putea fi restricţionat pe Râmnicu Sărat
Primarul Marian Dragomir declară, la rândul său, că speră ca „Electrica” Brăila să îşi modernizeze liniile de alimentare şi punctele de transformare, astfel încât să nu mai apară avarii atât de des. „Apar tot mai frecvent astfel de situaţii, în urma cărora Primăria este privită ca ţap ispăşitor, deşi nu are nicio vină”, ne-a spus Dragomir.
Tot ieri, primarul a anunţat pe o reţea de socializare că, în contextul în care sunt anunţate precipitaţii abundente, de până la 80 litri pe metrul pătrat, Primăria a luat decizia de a restricţiona, dacă situaţia o va impune, traficul pe Şos. Râmnicu Sărat, între intersecţia cu strada Comuna din Paris şi supermarketul Praktiker. „Defecţiunea de la Electrica a fost remediată, iar în urma discuţiilor cu ISU Brăila vom avea asigurate pompe suplimentare”, a mai precizat edilul şef.
Biroul de presă al „Electrica” Brăila ne-a informat că pana de curent de ieri dimineaţă a fost generată, pe fondul ploii torenţiale, de o avarie apărută la o staţie de transformare din cartierul Hipodrom. „Echipele Electrica au identificat şi izolat defectul, iar la ora 6.53 alimentarea cu energie electrică a revenit la normal, din surse alternative”, precizează sursa citată.
Era să se înece în propria maşină
Şoferii care au avut ghinionul să treacă pe sub podul de cale ferată de pe Şos Râmnicu Sărat, ieri dimineaţă, când şuvoaiele erau la apogeu, fie s-au ales cu maşinile putenic avariat, fie chiar şi-au văzut moartea cu ochii. În pericol de moarte s-a aflat o şoferiţă care a fost salvată în extremis de un echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. „Era beznă totală, iluminatul stradal nu funcţiona, şi nu mi-am dat seama că sub pod este apă atât de multă. Am înaintat până când apa a ajuns aproape de geamurile maşini, iar când din sens opus a trecut o altă maşină şi s-au produs valuri, acolo am rămas. Maşina nu mai răspundea la comenzi, iar în habitaclu apa ajunsese până la volan. Mi-a fost foarte frică, vă daţi seama... Au venit pompierii şi au spart geamul ca să mă scoată afară”, ne-a spus brăileanca, solicitând să nu fie fotografiată şi să nu i se menţioneze numele în ziar.
Un alt autoturism s-a ales cu bara faţă smulsă, după ce pompierii au început să îl tracteze afară din balta de sub pod. Abia în jurul orei 9.00, apa a scăzut suficient de mult pentru ca traficul auto să poată fi reluat. Până atunci, echipaje ale Poliţiei Locale au dirijat şoferii pe alte rute.
Apă multă s-a strâns şi pe strada Transilvaniei, în dreptul fostului supermarket „Metro”. Atât carosabilul cât şi curtea centrului comericial au fost inundate, iar dacă de pe stradă s-a retras apa până în jurul orei 12.00, în curtea „Metro” încă era o ditamai balta. Conducerea CUP „Dunărea” ne-a informat că situaţia a fost cauzată de faptul că pompele amplasate de „Metro” în zonă, atunci când a fost construit spaţiul comercial, nu au mai fost pornite ieri dimineaţă, în contextul în care unitatea este închisă. „A fost inundată zona de aprovizionare a magazinului, care este mai joasă decât cota terenului. Aceasta fusese prevăzută cu pompe pentru evacuarea apei, dar pentru că magazinul nu mai funcţionează, acele pompe nu au fost pornite şi s-a produs inundaţia”, ne-a explicat directorul CUP „Dunărea”, Silviu Mangiurea.