Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Brăila atrage atenţia producătorilor agricoli locali că mai au până la finele acestei luni răgaz să depună cererea pentru ajutorul de stat prin rambursare a diferenţei de acciză pentru motorina utilizată în agricultură aferentă trimestrului III al acestui an. Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă - stabilită la 21,00 euro/1.000 litri - pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură, în anul agricol 2013-2014. "Beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil de finanţare depun cererile trimestriale de solicitare a ajutorului de stat însoţite de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate, aferente trimestrului III 2014, precum şi de documentele fiscale de vânzare emise de furnizori pe numele beneficiarilor", ne-a declarat Daniela Militaru, directorul executiv al APIA Brăila.
Cantităţile de motorină care beneficiază de ajutor de stat acordat sub formă de rambursare se stabilesc prin ordin al ministrului, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, în limita prevederilor bugetare aprobate.