APDRP va rambursa TVA-ul către beneficiarii proiectelor FEADR | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

APDRP va rambursa TVA-ul către beneficiarii proiectelor FEADR

În categoria solicitanţilor care îşi vor putea deconta această cheltuială, împreună cu unităţile administrativ-teritoriale şi asociaţii ale acestora, constituite legal, sunt incluse şi ONG-urile cu personalitate juridică, dacă acestea sunt înregistrate ca neplătitoare de TVA", se arată în comunicatul APDRP. Astfel instituţia va solicita beneficiarilor în cel mai scurt timp să încheie un Act adiţional la Contractul de Finanţare, în care va fi precizată valoarea TVA aferentă proiectului şi care va fi rambursată în urma unor cereri de plată. Totodată, APDRP precizează că această facilitate va fi aplicată tuturor contractelor viitoare, dacă beneficiarii se încadrează în categoriile menţionate mai sus, mai precis cei ce sunt menţionaţi la articolul 32 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 74/2009. În ceea ce priveşte situaţia în plan local, conducerea APDRP Brăila a explicat că la acest moment nu are beneficiari care să se încadreze în prevederile acestui act normativ, context în care pentru contractorii locali nu se pune problema returnării TVA.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro