Un blestem macabru pare să fi urmărit, până ieri, o familie din Brăila, vreme de 10 ani. Un tânăr de numai 25 de ani, fiul unui fost poliţist de la Serviciul Înmatriculări Auto, arestat cu ani în urmă pentru falsificări de permise auto, şi-a pus ştreangul de gât. Băiatul a urmat destinul tragic al părinţilor săi, viaţa acestora fiind dată peste cap prin 2001, când poliţistul a fost acuzat de infracţiuni comise la locul de muncă. În timp ce bărbatul era în atenţia Parchetului Militar, soţia acestuia, poliţistă şi ea, a încercat să îşi ia viaţa de două ori, însă a fost salvată de medici. Odată s-a aruncat de la balconul apartamentului situat la etajul 4, dar a scăpat, în mod miraculos, cu viaţă. Până la urmă, atât tatăl, cât şi mama tânărului au decedat răpuşi de boli incurabile. Crescut de bunici, băiatul a fost urmărit de soarta părinţilor săi, iar ieri, într-un moment de depresie, şi-a pus ştreangul de gât în apartamentul părintesc. Avea doar 25 de ani.
Ieri dimineaţă, în jurul orei 8.30, poliţiştii au fost sesizaţi că într-un apartament de la etajul 4, din blocul A10, de la Calea Călăraşilor, cartierul Viziru, un tânăr a fost găsit spânzurat. La faţa locului a fost identificat cadavrul lui Radu Mocăniţă, un tânăr despre care prietenii spun că nu dădea niciun semn că ar fi vrut să îşi pună capăt zilelor. După cum ne-au precizat poliţiştii, bunica băiatului, care locuia singur, a mers la el, dar când a vrut să intre în casă s-a lovit de un obstacol chiar în hol. Bătrâna a avut un şoc, găsindu-şi nepotul spânzurat de ţeava de gaze, scaunul fiind căzut în uşă. La faţa locului s-a deplasat imediat un echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Brăila, însă medicii nu au mai putut face nimic. Poliţiştii au efectuat cercetări şi au luat măsura transportării cadavrului la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei, în cauză fiind întocmit dosar penal. Bunica băiatului le-a spus poliţiştilor că nu ştia ca acesta să fi avut vreun motiv care să îl împingă la sinucidere. Totuşi, el ar fi lăsat un fel de "testament", mai precis un bilet în care nu îşi motiva gestul, ci spunea cui să rămână bunurile pe care le avea. Vecinii tânărului rămas fără tată şi fără mamă sunt şocaţi de cele întâmplate. Deşi sunt conştienţi că băiatul a rămas marcat de tragedia prin care a trecut familia sa, nimeni nu găseşte un motiv clar al sinuciderii. "Ştiu că s-a spânzurat, nu avea mamă, nu avea tată, locuia singur, mai venea din când în când o bunică. Părinţii au murit amândoi de cancer, tatăl, fost poliţist, în urmă cu vreo 7-8 ani, iar mama acum vreo doi ani şi ceva. Nu ştiu ce s-a întâmplat, el nu avea nicio treabă, nu părea o persoană care să vrea să îşi ia viaţa. A fost sâmbătă la o petrecere, am înţeles de la un vecin, s-au distrat, avea şi prietenă, vroia să se căsătorească în iulie. I se poate trage şi de la faptul că i-au murit ambii părinţi. Din ce ştiu eu, că eram prieteni, ar fi avut şi nişte datorii, o descoperire de card, o fi mai avut şi altele!? Dar nu era asta problema, că avea cine să îl ajute să plătească, avea bunici la Lacu Sărat şi aici, în oraş. Eu nu cred, totuşi, că a fost de la datorii, sigur a fost altceva. A lăsat bilet, însă nu scria despre ce avea de gând să facă, ci cui să lase bunurile, să rămână prietenei, bunicilor, ce gândea el", ne-a declarat un văr de-al victimei, care locuieşte pe aceeaşi scară. Acesta ne-a mai spus că Radu era un băiat deosebit, vesel, nu părea deprimat. Terminase Liceul de Construcţii, apoi Facultatea de Turism şi plănuia să plece la Bucureşti, unde o rudă îi găsise ceva de muncă.
Familia Mocăniţă, urmărită de blestem
Nenorocirea prin care au trecut părinţii săi, cu ani în urmă, se pare că a lăsat un gol adânc în sufletul lui Radu Mocăniţă. Vărul său ne-a mai spus că un fel de blestem pare să fi urmărit această familie din 2001, când tatăl băiatului, Marian Mocăniţă, a fost acuzat că a falsificat permise de conducere, ajungând în spatele gratiilor. Vestea a şocat-o pe mama lui Radu, Daniela Mocăniţă, care a încercat să îşi ia zilele în repetate rânduri. În 2001, în timp ce soţul ei era în arest, femeia de 43 de ani s-a aruncat de la etajul patru al blocului în care locuia. Ea a sărit în gol de la fereastra sufrageriei, în timp ce băiatul, atunci elev în clasa a IX-a, dormea în camera alăturată. Daniela a fost transportată cu Salvarea la Spitalul de Urgenţă din Brăila, însă pentru că era în stare foarte gravă a fost transportată la Spitalul "Sf. Apostol Andrei" din Galaţi. În mod miraculos, femeia a supravieţuit. "Mama lui s-a aruncat de la balcon, dar şi-a revenit apoi, deşi era în stare gravă, a rămas cu sechele pe la picior şi coloană. Taică-su a fost acuzat că ar fi falsificat permise, dar am înţeles că, după câţiva ani, ar fi venit sentinţă că este nevinovat. Mamei de acolo i s-a tras. Şi ea era poliţist, lucra atunci pe la Evidenţa Populaţiei. Tatăl lui Radu a murit înainte de a se da sentinţa. Are vreo 7-8 ani de când a murit, iar mama lui acum vreo doi ani", ne-a mai povestit vărul sinucigaşului. El susţine că nu s-a gândit niciodată că Radu ar putea să îşi ia viaţa, deşi, din discuţiile cu el, aflase că are ceva datorii pe la bănci. "Ăsta poate fi blestemul familiei! Nu dădea semne că ar fi deprimat. Îi spuneam mereu: «Radu, lasă datoriile, sănătos să fii, că le rezolvi pe toate». Nimeni nu ştie care a fost adevăratul motiv, a luat secretul cu el în mormânt. Mă mai duceam la el, dar nu îmi spunea chiar tot. Poate că s-a aruncat în datorii prea mari... eu ştiam că avea vreo 80 de milioane. Dar nu-i o sumă pentru care să te omori. El a avut, totuşi, şi o cădere după moartea părinţilor. Păcat! Doar ce împlinise 25 de ani în luna august. A lăsat tot în urmă, au rămas bunicii să se chinuie", a mai adăugat vărul lui Radu.
Fostul poliţist, arestat pentru fals, uz de fals şi luare de mită
În vara anului 2001, plutonierul Marian Mocăniţă a încăput pe mâna Parchetului Militar după ce poliţiştii brăileni au intrat pe firul unei afaceri cu permise de circulaţie falsificate. Iniţial a fost reţinută o angajată a firmei "Eco" Brăila, după ce a fost prins în trafic un şofer care deţinea permis auto fără să fi dat examen. Ulterior, în urma unei percheziţii efectuate la domiciliul angajatei Gica Dumitru, s-au găsit tot soiul de documente în alb - fişe medicale, fişe de examinare auto, precum şi o listă amănunţită cu numele şi adresele unor persoane care obţinuseră permise false, precum şi sumele cu care aceştia o plătiseră. În timpul anchetei, femeia a recunoscut că a lucrat în complicitate cu un subofiţer de la Înmatriculări Auto, plt. Mocăniţă. Cazul a fost preluat imediat de o echipă de specialişti din Capitală, care au descins la biroul poliţistului şi l-au sigilat. Intrând în baza de date a plutonierului care lucra strict în domeniul eliberării documentelor auto, anchetatorii au descoperit opt permise lucrate pe calculator, falsificate, în sensul că posesorii acestora primiseră o categorie în plus fără să treacă prin sita examinării. Aceste dovezi aveau să-l arunce după gratii pe Mocăniţă, care a fost dat afară din structurile Ministerului de Interne, degradat şi arestat. Infracţiunile pe care Parchetul Militar care le-a reţinut în sarcina lui au fost: fals, uz de fals şi luare de mită.