Mergi la conţinutul principal

In anul 2008 mai este mult de lucrat in Spitalul Judetean

Directorul Spitalului Judetean Braila, dr. Stefan Mihailescu, are planuri mari pentru anul 2008, insa admite ca unele dintre proiectele sale au sanse modeste de reusita, pentru ca are de-a face cu mentalitati, fie aceea a personalului, fie a pacientilor - iar acestea se schimba greu. Pina la proiectele ce tin de imbunatatirea aspectelor pur medicale, care tin de bani, Mihailescu se gindeste la imbunatatirea modului de tratare a pacientului de catre cadrele medicale, dar si la schimbarea atitudinii unora dintre pacienti, care nici atunci cind sint chinuiti de dureri, nu-si iau gindul de la furat: "Ne propunem un program pe care-l vom adopta chiar din luna ianuarie, de redresare a respectului fata de pacient, a comportamentului personalului fata de bolnavi. Va fi foarte greu, e o chestiune ce tine de un anumit nivel de educatie, de cultura al pacientilor, dar mai ales al colectivului de cadre medicale. Aceasta fluctuatie a cadrelor medicale ridica foarte mari probleme, faptul ca se pleaca cu sutele de salariati, mai ales din zona asistentelor, nu ne ajuta deloc. Nu stiu ce vom realiza, optimismul meu este moderat in aceasta problema".
Directorul spitalului se declara exasperat de furturile din spital, pe seama carora pune, in mare masura, starea grupurilor sanitare, despre care recunoaste ca este mizerabila: "Vrem, de asemenea, sa amelioram starea grupurilor sanitare, o alta mare problema. Ele sint mizerabile, unul dintre motive fiind furtul. Dimineata se defecteaza ceva si inlocuim, la prinz nu mai este. Am incercat fel de fel de modalitati, chiar cu paza, dar se pare ca si cu contributia unor persoane din interior, continua devastarea grupurilor sanitare. Vrem sa facem fiecare salon mai mare, acolo unde spatiul o permite, inca un grup sanitar cu dus, ca daca ceri sa fie lumea curata, trebuie sa-i dai si posibilitatea sa se spele in spital".
Pe partea strict medicala, doctorul Mihailescu asteapta de la 2008 posibilitatea de organizare a unor sectii noi: "Sper sa ajungem la structura pe care ne-o dorim in ce priveste spitalul si care a fost aprobata de CJ, elementele principale fiind aparitia acelor sectii de boli cronice, de recuperare, care in esenta sint de acest gen: un bolnav care vine cu o problema de tip infarct sau paralizie si de regula, ei sint tratati si rezolvati intr-un numar de cinci, sapte zile. La noi este o presiune din partea bolnavilor, vin valuri de pacienti, din toate zonele judetului. In acest context, desi bolnavul nu este rezolvat in totalitate, se forteaza plecarea lui acasa, ca sa se elibereze patul. Dupa o saptamina, el vrea sa revina in spital, pentru ca nu se simte bine. De aceea, noi vrem sa avem aceste sectii de boli cronice, de recuperare, astfel incit bolnavii acuti, fie de la neurologie, cardiologie, ortopedie, sa poata sta un numar rezonabil de zile la acuti, dupa care sa fie preluati de sectia de boli cronice, unde se poate sta in jur de 14 zile, dupa care poate sa-l preia si Recuperarea, unde poate sa mai stea trei saptamini. In aceasta situatie, am avea certitudinea ca bolnavul, cind pleaca din spital, este rezolvat".
Directorul Spitalului Judetean a precizat ca in 2008 mai are de rezolvat o alta problema, legata de respectarea reglementarilor impuse de UE privind suprafetele saloanelor si cabinetelor: "Va trebui sa identificam suprafete noi, pentru ca, in caz contrar, spitalul nu va fi acreditat. Am depistat astfel de spatii, sint o serie de suprafete cum ar fi farmacia, spatii de depozitare, spatii TESA, cam 1.100 de metri patrati, in total, pe care vrem sa le amenajam in 2008, pentru a fi preluate de spatiile medicale".

"Asistenta medicala in Braila este un dezastru"

Vicepresedintele CJ, Gheorghe Chiru, admite ca problema starii WC-urilor din spital si a mentalitatii personalului sint importante, dar crede ca si mai important pentru pacienti este faptul ca uneori trebuie sa-si cumpere singuri, pe banii lor, medicamentele de care au nevoie, pentru tratamentul prescris: "Asistenta medicala in Braila este un dezastru. Ce spun nu este referitor la persoana domnului director Mihailescu, ci la modul general. Majoritatea bolnavilor isi cumpara medicamentele singuri si asta este si o problema a noastra, a autoritatilor locale, pentru ca oamenii ne iau laolalta, ca un tot unitar, ca autoritatile care nu le rezolva problemele. Noi, astia, nu am putut sa rezolvam o problema fundamentala. Domnule, omul asta se duce la spital fara un franc in buzunar, e bolnav si constata ca nu are cu ce se trata, pentru ca o reteta costa uneori milioane de lei vechi, ceea ce inseamna pensia lui pe una sau doua luni. Pentru ca asta este situatia, pentru multi dintre bolnavi. Foarte bine, sa mergem pe ideea ca medicul este profesionist, ii identifica boala, dar de rezolvat, ii rezolva problema numai pe hirtie, pentru ca omul trebuie sa-si ia singur medicamentele, si nu are cu ce. Ce facem, a cui este problema asta?".
La rindul sau, presedintele CJ, Gheorghe Bunea Stancu, este de parere ca, dincolo de statisticile prezentate de dr. Mihailescu, ce sint favorabile Spitalului Judetean, de topuri in care unitatea sta bine si de aprecieri pe baza de indici medicali, realitatea este ca
oamenii sint nemultumiti de situatia din Sanatatea braileana, iar principiul pe care merg inca multi dintre braileni este ca cel mai bun doctor din judet este trenul de Bucuresti: "Anul acesta erau circa 50 de miliarde de lei, pentru Boli infectioase, care este blocata de nu stiu cine si ATI-ul, pe care sintem obligati sa il facem. Cu o singura conditie: ca Ministerul Sanatatii sa ne dea o adresa din care sa reiasa ca noi, CJ, am aprobat sa facem o constructie noua, cu circuitele pe care conducerea spitalului le stabileste si Autoritatea de Sanatate Publica le aproba, iar ministerul da echipamentul care deserveste acest ATI. Pentru ca daca fac o constructie si folosesc aceleasi aparate vechi si neperformante, n-am facut nimic. Vreti sa va aduc aminte ca nu pe vremea directoratului dvs, ci al altora, am facut investitii in spital, pe care azi le-am facut si miine le darimam? Am promis si nu-mi iau cuvintul inapoi, ca daca lucrurile sint normalizate, vom analiza posibilitatea de a face 1-2 sali de operatie moderne, pe banii CJ. Eu ma angajez ca voi convinge consilierii sa facem plasamente pentru astfel de lucruri, care sint in interesul comunitatii. Am fost in salile de operatii si nu stiu cum e in alta parte, dar in nici un caz ce am vazut eu la Spitalul Judetean nu sint sali de operatie pentru anul 2007. Spuneti ca n-aveti bani. Asa este, dar ca sa aveti bani, trebuie sa ne demonstrati noua ca sinteti de buna credinta si ca vreti binele populatiei. Va readuc aminte ca in 2004, primeati de la CJ 500 de milioane de lei pe an, iar anul asta au fost plasamente aprobate de plenul CJ de zeci de miliarde".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro