"Noi n-am instigat pe nimeni (la violenţă,n.r.) şi nu o facem. Nu am dat directive vreunui lider sindical şi nu am încercat să convingem pensionarii că nu e bine dacă le scade pensia, dar este dreptul oricărui cetăţean român de a manifesta, de a-şi exprima protestul, nemulţumirea sau refuzul pentru politici aberante şi injuste. Este un drept constituţional, ţine de esenţa unui stat de drept, de esenţa liberalismului, şi susţinem dreptul acestor oameni de a se manifesta în condiţii democratice, în condiţii legale", a susţinut Antonescu.
Preşedintele Băsescu a afirmat joi că "există politicieni care cred că a stimula violenţa este soluţia" şi le-a transmis "că nu e în regulă", cerându-le celor "care deja au introdus într-un grup de pensionari un grup predispus la violenţă, să renunţe la acest joc, pentru că este un joc periculos".