Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat ieri că, dacă PSD va include în moţiunea de cenzură elemente de stânga, scad şansele ca şi parlamentari ai puterii să o voteze, adăugând că liberalii nu vor susţine niciodată un guvern cu o "politică economică stângistă". "PSD înţeleg că a asumat iniţierea acestei moţiuni. Dânşii au numărul de semnături necesare şi nu doresc, după câte văd, să construim împreună această moţiune de cenzură, o construiesc cu sindicatele. Nu e o problemă până aici. Problema survine în altă parte: dacă PSD, care va redacta această moţiune de cenzură, va înţelege ca, în mod demagogic, să înceapă iar cu toate teoriile stângiste în corpul acestei moţiuni, va da poate o şansă de eschivă unor parlamentari care, altfel, ar fi votat moţiunea de cenzură", a susţinut preşedintele PNL, precizând că se referă la reprezentanţi ai independenţilor şi ai parlamentarilor PDL.
Crin Antonescu, către PSD: Fac un apel la domniile lor să nu uite că au guvernat în 2009 catastrofal la ordinele lui Traian Băsescu
Crin Antonescu susţine că este grav faptul că, în acest moment şi în această situaţie, social-democraţii readuc "după câţiva ani buni teoria stângistă" în discuţie, în încercarea "populistă", "demagogică şi electoralistă" de a câştiga "nişte voturi de la oamenii speriaţi şi ameninţaţi de urmările crizei". "Fac un apel la domniile lor să nu uite că au guvernat în 2009 catastrofal la ordinele lui Traian Băsescu şi alături de Emil Boc şi PD, că nu au luat nicio măsură economică reală şi că, dacă astăzi retorica de stânga reînvie, asta nu este decât pentru a ne da seama că în faţa României există două perspective: după ce acest Guvern va cădea, şi el va cădea odată şi odată (...) România are în faţă două alternative: calea creşterii economice, calea libertăţii, prosperităţii, care aparţine soluţiilor economice liberale (...) sau calea poveştilor stângii pe care le cunoaştem din anii '90, calea sărăciei", a spus preşedintele PNL.