Liderul PSD pune această întâmplare pe seama unui "cadou" din partea preşedintelui Traian Băsescu. "Băsescu chiar mi-a făcut un cadou de ziua mea, dar, din motive procedurale, l-a transmis în Gorj la domiciliul meu din buletin - o înştiinţare că Agenţia Naţională de Integritate a început o investigaţie faţă de mine! (...) Să vedeţi că nu au greşit ziua, e fix pe 20 (septembrie, n.r.), oameni scrupuloşi şi organizaţi. Mulţumesc Traian - mare boier, mare caracter!", scrie Victor Ponta.
Totuşi, liderul PSD consideră binevenită acheta ANI, deoarece aceasta ar surveni achetelor realizate de DNA şi ANAF şi ar reprezenta "teste". "Este în interesul meu să intru în 2012, an electoral, deja vaccinat pentru toţi <viruşii> doctorului Băse. Ştiind că nu am nicio problemă adevărată, singurul lucru care îmi provoca îngrijorare era să nu mă trezesc exact în campanie că sunt anchetat, urmând să tot dau explicaţii inutile presei şi să primesc documentele oficiale care să-mi ateste nevinovăţia fix după ziua votului", mai spune Ponta.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.