"Guvernul federal vrea ca integrarea europeană să progreseze", potrivit revistei germane Der Spiegel, care precizează că Merkel vrea ca şefii de state şi de guverne din Uniune să participe la o reuniune la care să se pună noile baze juridice pentru UE. Consilierul pentru afaceri europene al cancelarului, Nikolaus Meyer-Landrut, a avut discuţii la Bruxelles pe această temă, a relatat publicaţia. "Data pentru o astfel de reuniune urmează să fie stabilită la summitul UE din decembrie", conform Der Spiegel, una dintre ideile Berlinului urmând să fie legată de rolul Curţii Europene de Justiţie, care ar putea de exemplu să aibă dreptul să supravegheze bugetele ţărilor membre şi să le penalizeze pe cele care au deficit. Publicaţia precizează pe de altă parte că propunerea nu a provocat entuziasmul majorităţii statelor membre.