Angajati ai Primariei, cercetati penal | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Angajati ai Primariei, cercetati penal

In

Primaria municipiului Braila sint mai multi angajati cercetati penal. Este declaratia primarului Constntin Cibu, care a explicat, in cadrul

unei conferinte de presa, ca el nu este singurul implicat intr-un dosar de cercetare penala, din institutia pe care o conduce. Cibu a mai

spus ca, deocamdata, in ceea ce-l priveste, au fost mai multe dosare, dar a ramas unul singur, cel legat de plingerea facuta de sindicalistii

de la Braicar, pe tema unor decizii pe care ei le considera nelegale: “Exista o singura plingere penala. Inca nu am fost chemat sa dau

declaratii. Initial au fost mai multe dosare penale, dar acum a ramas numai unul, cel care a fost urmare a plingerii facute de sindicalisti.

Aceasta plingere a fost facuta la Presedintie, care s-a intors la Prefectura, si Prefectura a dat-o Politiei. Putea sa se rezolve totul pe

plan local, dar e mai bine asa, sa ne facem de lucru. Urmeaza, probabil, sa ma cheme la Politie, sa fiu intrebat. Vedeti dvs, in ultima

perioada, aceste plingeri penale s-au inmultit, nu numai la Primarie, ci si in alte domenii, si alti functionari ai Primariei sint angajati

in asemenea lucruri. Dar sa fie clar pentru toata lumea: plingerea si cercetarea penala este una, iar vinovatia n-o stabileste Procuratura si

Politia, vinovatia se stabileste in instanta, si pina instanta nu se pronunta, omul este considerat nevinovat”.
Intrebat fiind care este

numele subordonatilor sai care sint cercetati penal, primarul a refuzat sa ofere aceste detalii, el evitind sa dea presei macar numarul

acestora: “Mai avem, inca vreo citiva angajati. Mai sint pe Legea 10, sint destui. Au fost unii nemultumiti de cum s-a repartizat terenul, de

ce-au primit ca despagubiri, si asta este. Nu pot sa va dau numele angajatilor cercetati penal, si nici numarul lor... De ce?! Pentru ca nu

vreau!”.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro