• un brăilean de 66 de ani a profitat de neatenţia femeii şi i-a luat telefonul, însă poliţiştii i-au dat de urmă
Un brăilean s-a gândit că nu i-ar strica un telefon nou, mai ales dacă nu plăteşte vreun ban pentru acesta. Numai că nu l-a primit cadou ci l-a furat, iar acum poliţiştii îl cercetează penal.
La data de 28 septembrie, în urma cercetărilor efectuate de către poliţişti din cadrul Biroului Investigaţii Criminale, a fost identificat un brăilean, în vârstă de 66 de ani. Acesta este acuzat că, în ziua de 18 septembrie, i-a sustras telefonul mobil angajatei unei societăţi comerciale de pe Bulevardul Independenţei, profitând de neatenţia acesteia.
Telefonul în cauză a fost recuperat de poliţişti şi înapoiat persoanei prejudiciate. În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.