În vreme ce restul bugetarilor se văd nevoiţi să stea acasă forţat 4 zile sau chiar mai mult luna aceasta şi să rămână fără 15% din banii de salariu, angajaţii Direcţiei de Administrare a Pieţelor şi Târgurilor Brăila vor rămâne doar fără nişte bonuri. Directorul instituţiei, Simona Drăghincescu, ne-a declarat că a luat decizia să nu trimită oamenii 4 zile în concediu forţat deoarece activitatea din pieţe şi de la Grădina Zoologică nu se poate desfăşura în mod corespunzător cu personal redus. "Cum bonurile fac parte tot din salariu, am decis să renunţăm la 7 bonuri în luna noiembrie, apoi, în decembrie eventual, să trimitem oamenii acasă, prin rotaţie, doar câte 2 zile şi să mai oprim, până la 15%, nişte bonuri. Noi şi aşa suntem puţini şi nu putem bloca activitatea în pieţe, la Grădina Zoologică, în Orăşelul Copiilor, mai ales acum, în perioada sărbătorilor", a precizat Drăghincescu. De asemenea, aceasta a mai explicat că cei care au fost în concediu luna aceasta, deci cei cărora oricum li s-au tăiat bonurile, vor primi bonuri mai puţine luna viitoare, ca totul să fie echitabil.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.