În perioada 20-26 septembrie, s-a desfăşurat Turneul campionilor la tenis de câmp pentru categoriile de vârstă 12 şi 16 ani, iar printre laureaţii din acest an s-a numărat şi reprezentanta clubului brăilean TC Venus, Andreea Georgia Crăciun, sportivă pregătită de antrenorul Gheorghe Goleanu.
Poziţionată între primele 16 sportive la categoria de vârstă 12 ani, Andreea Georgia Crăciun şi-a început evoluţia cu o victorie în două seturi, 6-0, 6-1, în faţa Mihaelei Stoica din Piteşti, şi tot atât de repede, 6-2, 6-2, a câştigat în turul al doilea disputa cu Vanesa Popov din Constanţa.
Crăciun a învins-o cu 6-2, 6-3, în semifinale, pe bucureşteanca Adina Tiron, iar în finală a avut-o drept adversară pe Oana Gavrilă din Craiova. Brăileanca a câştigat primul set cu 6-1, l-a pierdut pe al doilea cu acelaşi scor, însă în setul decisiv s-a concentrat şi s-a impus cu 6-1, devenind astfel câştigătoarea ultimului turneu important din ţară în acest an.
"Cu toate că nu s-a aflat într-o formă sportivă excelentă, Andreea a luptat cu mare ambiţie şi s-a impus într-o competiţie care a adunat la start tot ce are mai valoros la fete România la această categorie de vârstă. La doar 11 ani, cât are acum, ea a acumulat 1.000 de puncte şi, cu siguranţă, va fi cooptată în lotul naţional pentru competiţiile internaţionale din 2011", a declarat antrenorul Gheorghe Goleanu.