"Au incercat sa mearga pe varianta "mortul e vinovat""
Administratorul "Comision Trade" SRL spune ca i se pare mai mult decit suspecta aceasta tergiversare a anuntarii oficiale si ca, prin respectiva intirziere, li s-ar fi putut da ragaz marinarilor de pe convoiul austriac sa isi acopere erorile de navigatie. "Cind am ajuns noi in zona accidentului, convoiul austriac se afla la citeva sute de metri distanta de locul unde s-a produs impactul. Marinarii sirbi de la bordul convoiului sustineau ca exact in acea locatie s-au oprit si au asteptat sa treaca slepul nostru, insa acesta ar fi fost luat de curenti si izbit de barjele lor. Mai grav este faptul ca si capitanul sef al Capitaniei Portuare Calarasi sustinea acelasi lucru, doar in baza declaratiilor sirbilor. Peste citeva ore, cind s-a reusit localizarea epavei, la 600 de metri mai in aval, respectivul capitan sef a cam inceput sa se schimbe la fata si sa se incurce in explicatii. Noi credem ca lucrurile sint clare: convoiul austriac a patruns pe acel culoar strimt pe care nu se poate naviga decit pe un singur sens, desi ar fi trebuit sa dea prioritate slepului nostru aflat in mars in aval. Din cauza asta, convoiul de barje, de 9.000 tone a intrat in plin in slepul de 1.000 de tone si l-a scufundat aproape imediat. Dupa impact, ca sa mearga pe varianta "mortul e vinovat", marinarii sirbi au dat convoiul inapoi, sperind probabil ca epava este prinsa sub barjele lor si ca le va merge minciuna ca slepul a fost luat de curent si impins in ei. Ghinionul lor a fost ca epava a ramas exact in locul unde s-a produs impactul, intre zidurile unei cetati antice ajunse sub apa acum citeva sute de ani, dupa ce Dunarea si-a schimbat cursul", a povestit Cirligea. Pentru a fi mai concludent, patronul firmei "Comision Trade" a facut, in fata camerelor de filmat, o schema a accidentului, cu marker-ul pe un panou. Cirligea a spus ca, daca va fi nevoie, va ajunge pina la tribunalul de la Haga, pentru a le face dreptate familiilor marinarilor morti in urma impactului dintre cele doua nave. "Probabil ca, daca vinovatia ar fi fost aruncata asupra marinarilor de la bordul slepului, asa cum au incercat unii, armatorul austriac ar fi scapat de plata daunelor. Voi asigura asistenta juridica familiilor celor decedati, pentru ca acestea sa primeasca cel putin cite 300.000 euro, pentru ca i-au pierdut pe cei dragi", a declarat Cirligea. Potrivit acestuia, nava "Linz" este inmatriculata in Germania, la Regensburg, navigheaza sub pavilion austriac si are echipajul format din marinari sirbi. Lui Florin Cirligea i s-a mai parut suspect faptul ca, la doar citeva ore de la producerea accidentului, la bordul convoiului ajunsesera reprezentantii armatorului austriac, insotiti de trei reprezentanti ai Autoritatii Navale Romane, de la Constanta. "Nu inteleg de ce a fost nevoie de trei persoane de la Autoritatea Navala si de ce acesti reprezentanti ai statului roman incercau sa puna presiune asupra noastra, de parca voiau sa-i protejeze pe austrieci. In plus, marinarilor sirbi nu li s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei decit dupa vreo sase ore de la producerea accidentului, iar a doua zi, capitanul a fost lasat sa plece cu convoiul, in loc sa fie retinut pina la finalizarea anchetei", a mai spus Florin Cirligea.
Din pacate, dupa cum v-am mai informat in editia de luni a cotidianului nostru, marinarii nu au avut nici o sansa de supravietuire. Scafandrii care au reusit, duminica, 16 noiembrie, sa coboare pina la epava slepului au constatat ca punctul de comanda si cabinele echipajului au fost pur si simplu maturate de pe punte, in urma impactului deosebit de puternic cu convoiul de barje. "Sansele de recuperare a trupurilor celor doi marinari sint nule", a declarat Jorj Unciuleanu, seful echipei de scafandri.
Slepul "Andrea" a fost lansat la apa in 1962, insa trecuse recent printr-un amplu proces de modernizare care a costat circa 100.000 euro. Administratorul "Comision Trade" ne-a declarat ca nava era asigurata. Epava nu va mai fi scoasa la suprafata, deoarece adincimea la care se afla nu incurca cu nimic navigatia.