• cei doi vor pregăti echipele de juniori A şi B pe care clubul brăilean le va înscrie în competiţiile naţionale în sezonul 2018-2019 • selecţie, sâmbătă, la ora 10:00, la Stadionul Progresul, pentru formarera celor două echipe
După ce şi-a format toate grupele de copii, iar în ultimii ani s-a regăsit între primele trei echipe la toate competiţiile la care a participat, Stars Brăila va participa din această vară şi în campionatele rezervate juniorilor A şi B.
Stars vrea să le asigure continuitate pe plan local copiilor talentaţi, iar în acest sens şi-a întărit staff-ul tehnic cu doi sportivi experimentaţi. Este vorba despre Anamaria Ioniţă, care deja de o săptămână este preparastor fizic pentru echipele de copii, şi de Cristi Mitrea, care îi pregăteşte pe portari.
În vederea formării celor două echipe de juniori A şi B, Stars Brăila organizează
sâmbătă, 19 mai, ora 10:00, la Stadionul Progresul, selecţie pentru formarea echipelor de juniori A şi B, care vor participa în Campionatul Naţional, ediţia 2018-2019, vizaţi fiind jucătorii născuţi în anii 2000, 2001, 2002, 2003 şi mai mici.
“Stars beneficiază de o săptămână de aportul a doi tehnicieni care nu mai au nevoie de nicio recomandare, Anamaria Ioniţă şi Cristian Mitrea. Aceştia se vor ocupa de pregătirea fizică a fotbaliştilor, respectiv de pregătirea portarilor. Noi dorim ca vârfurile de la clubul nostru să nu mai plece la alte formaţii din ţară, de aceea înscriem echipe în competiţiile naţionale la nivelul juniorilor A şi B. Sâmbătă avem programată o acţiune de selecţie şi îi aşteptăm la Stadionul Progresul pe toţi acei tineri care doresc să evolueze pentru Stars la nivel naţional”, ne-a declarat Daniel Pleşa, preşedintele clubului Stars Brăila.
“Pentru moment, eu am renunţat la activitatea competiţională aşa că am timp să mă ocup şi de echipele de copii de la Stars Brăila. Am început activitatea de săptămâna trecută, însă pregătirea echipelor de juniori A şi B pe care clubul brăilean le va forma în această vară reprezintă principalul nostru obiectiv. Din punctul meu de vedere, fotbalul nu diferă prea mult de atletism aşa că sper să avem o colaborare bună, iar echipele de juniori de la Stars să debuteze cu dreptul în competiţiile juniorilor la nivel naţional”, ne-a declarat Anamaria Ioniţă.