"Cind liderii aleg sa se ascunda, credibilitatea UE este compromisa, atit in Europa, cit si in strainatate", a scris Dick Oosting, directorul biroului european al organizatiei.
Amnesty considera ca "strategia actuala a UE in domeniul luptei impotriva terorismului nu respecta drepturile fundamentale ale persoanelor".
Organizatia a calificat drept "nemultumitoare" reactia Uniunii la informatiile privind cursele secrete ale CIA in Europa pentru transferarea de prizonieri sau cele referitoare la existenta unor inchisori secrete si eventuala "complicitate" a unor state membre UE.
"UE are datoria legala, politica si morala sa vegheze ca nici un stat membru nu este direct sau indirect implicat in disparitii si acte de tortura", a adaugat Amnesty, in opinia careia orice implicare a unor tari membre in astfel de actiuni, inclusiv autorizatia pentru utilizarea aeroporturilor lor, "reprezinta o incalcare a legislatiei internationale".
Amnesty a cerut liderilor europeni sa spuna "fara echivoc ca in lupta impotriva terorismului nu tolereaza nici o lege sau practica, nationala sau europeana, care incalca principiile statului de drept si a libertatile fundamentale".