Amenzi uriaşe pentru unii proprietari ai maşinilor parcate neregulamentar | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Amenzi uriaşe pentru unii proprietari ai maşinilor parcate neregulamentar

• este vorba despre cei care refuză să comunice Poliţiei Locale cine s-a aflat la volan atunci când autoturismul a fost lăsat în spaţiul unde parcarea era interzisă • sancţiunile pentru această contravenţie sunt mai mari chiar şi decât cele prevăzute pentru parcarea ilegală

 

Proprietarii autoturismelor găsite parcate neregulamentar de patrulele Poliţiei Locale trebuie să se conformeze cât mai repede solicitărilor scrise primite acasă, de a comunica organelor de control identitatea persoanei care a lăsat vehiculul respectiv în acel loc unde parcarea era interzisă. În caz contrar, riscă amenzi mai mari chiar decât cele prevăzute pentru contravenţia de parcare neregulamentară. Astfel, proprietarul maşinii trebuie să se prezinte la Serviciul Circulaţie Rutieră din cadrul Poliţiei Locale, pentru a declara dacă el s-a aflat la volan sau a încredinţat autovehiculul altei persoane, caz în care trebuie să precizeze identitatea persoanei respective. Pentru nerespectarea acestei prevederi legale, Poliţia Locală Brăila aplică sancţiuni de 1.305 lei persoanelor fizice şi de 3.045 lei persoanelor juridice.

În perioada 2 - 9 mai, pentru nerespectarea obligaţiei proprietarului unui autovehicul de a comunica Serviciului Circulaţie Rutieră din cadrul Poliţiei Locale Brăila, la cererea acestuia şi în termenul solicitat, identitatea persoanei căreia i-a încredinţat autovehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, au fost aplicate un număr de 11 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 21.315 lei. Dintre acestea, nouă au vizat persoane fizice, fiecare având de plată câte 1.305 lei. Au fost amendate şi două societăţi comerciale din Brăila, cu câte 3.045 lei. Este vorba despre S.C.„Soroli Cola”.S.A., reprezentată de administrator Tănase Gabriel-Iulian, care, în calitate de proprietar al auto BR-04-EXT, nu a respectat obligaţia de a comunica Serviciului Circulaţie Rutieră identitatea persoanei căreia i-a încredinţat autovehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice în data de 08.02.2017, autoturismul fiind depistat oprit voluntar în mod neregulamentar. În aceeaşi situaţie s-a aflat şi SC “Duotex Com” SRL, reprezentată de administrator Papenov Alexe, în calitate de proprietar al auto BR-61-PAX care, în data de 15.02.2017, a fost depistat oprit voluntar în mod neregulamentar.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro