Mergi la conţinutul principal

Amendă record pentru muncă la negru

Inspectorii de muncă brăileni au descoperit un caz grav, în care o societate comercială din Brăila, aparţinând unui patron turc, încălca prevederile legislaţiei muncii, inclusiv prin folosirea la muncă de persoane înainte de întocmirea actelor de angajare, cu alte cuvinte muncă la negru. Pentru neregulile depistate, firma găsită în abatere a fost amendată cu 83.000 lei adică aproape 20.000 euro. Cazul a fost descoperit în urma unei reclamaţii căreia inspectorii i-au dat curs şi au efectuat astfel un control amănunţit în actele fabricii de confecţii "Ultimaconf", situată pe şoseaua Baldovineşti. Aşa cum a explicat conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Brăila, în urma controlului s-a stabilit că angajatorul utilizase la muncă mai mulţi salariaţi înainte de a le întocmi actele de angajare, fapt confirmat chiar de declaraţiile salariaţilor din care a reieşit că data la care au semnat Contractele de muncă era cu totul alta decât cea de începere efectiv a activităţii lor în fabrică. Practic, este vorba de muncă la negru, întrucât aceşti oameni au muncit la firma respectivă fără a avea acte de angajare. De asemenea, inspectorii au mai descoperit că firma nu înregistrase contractele de muncă şi nici nu îndeplinise formalităţile de transmitere on-line a mişcărilor de personal către registrul general de evidenţă a salariaţilor în format electronic (ReviSal). "Pentru toate neregulile constatate a fost aplicată amendă în cuantum de 83.000 lei, din care 75.000 lei numai pentru că a folosit la muncă persoane înainte de încheierea contractelor de muncă. De asemenea, vom transmite spre verificare activitatea acestei societăţi şi către Finanţele locale. În plus, vom verifica şi în datele ITM dacă au mai existat firme pe numele aceluiaşi administrator în cazul cărora s-a înregistrat fenomenul muncă fără forme legale, iar dacă da, vom iniţia plângere penală pentru muncă nedeclarată în mod repetat", a precizat directorul coordonator al ITM Brăila, Victor Voiculeţ. Interesant de menţionat că amenda de 20.000 de euro este cea mai mare aplicată, în ultimul an, unei singure societăţi. Societatea "Ultimaconf" este înregistrată în Registrul Comerţului pe numele lui Mehmet Arapoglu, cetăţean turc, unic asociat şi administrator al firmei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro