• sancţiunea a fost aplicată de Garda de Mediu, care a acţionat în baza unei adrese scrise înaintate de Primăria Brăila • terenul pe care au fost depozitate deşeurile aparţine municipalităţii şi a fost concesionat de o firmă • pentru că firma respectivă a înfiinţat acolo o haldă de deşeuri ilegală, Primăria a reziliat contractul în vara acestui an • firma a refuzat, însă, să elibereze amplasamentul, astfel că, în prezent, disputa face obiectul unui proces în instanţă
Comisariatul Judeţean Brăila al Gărzii Naţionale de Mediu a aplicat, săptămâna trecută, una dintre cele mai drastice sancţiuni din acest an. Astfel, o firmă care a depozitat o mare cantitate de deşeuri inerte pe un teren concesionat de la Primărie în zona digului Brăila - Galaţi a fost amendată cu 50.000 lei (500 milioane de lei vechi n.n.). Totodată, firma cu pricina a fost somată ca, până cel târziu pe 18 decembrie, să sorteze tot moluzul, dar şi deşeurile de altă natură (PET-uri, cauciucuri, sticlă etc) adunate pe terenul în cauză, apoi să le predea către societăţi autorizate în depozitarea, respectiv reciclarea unor astfel de materiale. Pe 19 decembrie, firma “Ideotrans” SRL trebuie să se prezinte la sediul Gărzii de Mediu Brăila cu facturile şi documentele de transport care să dovedească predarea deşeurilor către societăţi autorizate. În caz contrar, riscă să primească încă o sancţiune, egală sau chiar mai mare decât prima.
O altă condiţie impusă de Garda de Mediu, dar şi de agenţii Poliţiei Locale care au participat la controlul de săptămâna trecută, a fost ca, până pe 18 decembrie, firma “Ideotrans” să desfiinţeze construcţia provizorie din lemn şi bariera metalică amplasate ilegal pe terenul Primăriei.
Sunt ani buni de când şoferii care circulă pe digul Brăila - Galaţi pot observa, la ieşirea din Brăila, la câteva sute de metri distanţă de fosta Cărămidărie, o baracă din lemn şi o barieră, în spatele cărora au apărut grămezi de deşeuri inerte şi tot felul de alte gunoaie care strică aspectul zonei. Primarul Marian Dragomir ne-a declarat că municipalitatea a încercat încă de astă vară să desfiinţeze acea haldă de deşeuri, însă s-a lovit de opoziţia firmei care a concesionat terenul. “Primăria a reziliat acel contract de concesiune, însă firma în cauză a refuzat să evacueze amplasamentul, motiv pentru care s-a ajuns la proces. Pentru că s-a refuzat în continuare desfiinţarea acelui depozit de deşeuri înfiinţat ilegal, am trimis o sesizare scrisă către Garda de Mediu. Luni, 11 decembrie, am fost informaţi că s-a aplicat o sancţiune de 50.000 lei şi că s-au dat termene clare pentru eliberarea zonei de deşeuri şi pentru desfiinţarea acelei barăci. Dacă nu se respectă aceste termene, din câte ştiu eu, legea prevede aplicarea unor sancţiuni şi mai drastice”, ne-a declarat primarul Marian Dragomir.
Din câte se pare, firma care a concesionat terenul situat pe marginea drumului naţional 22B, dig Brăila - Galaţi, ar intenţiona să deschidă acolo o reprezentanţă auto. Terenul este, însă, plin de gropi, din cauza excavaţiilor făcute pentru aprovizionarea cu materie primă a fostei Cărămidării a Brăilei. Tocmai de aceea, firma concesionară ar fi permis depozitarea deşeurilor inerte, care ar fi urmat să fie folosite pentru umplerea acelor gropi şi nivelarea terenului. De altfel, persoane de la faţa locului ne-au spus, ieri, că urmează ca în zilele următoare toate acele deşeuri să fie împinse în gropile existente.