• poliţiştii l-au sancţionat pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice • pompierii solicitaseră colegilor de la Slobozia o pernă pneumatică, dar înainte ca aceasta să ajungă în municipiu, bărbatul a coborât singur de pe antenă
Cristian Botu, brăileanul care a pus, pentru a “n”-a oară autorităţile pe jar, după ce se urcă pe antena de la Piaţa Mare şi ameninţă cu sinuciderea, a fost amendat de poliţişti pentru ultima ispravă de acest gen. Sancţiunea contravenţională pe care a primit-o este în valoare de 500 lei, fiind dată la Legea 61/1991 rep. pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Aşa cum spuneam, Cristian Botu a urcat pe antenă, marţi, în jurul orei 17.00, şi ameninţa că va sări în gol. Gestul său a strâns de urgenţă la faţa locului poliţiştii şi pompierii, iar circulaţia a fost blocată, astfel că şoferii au fost nevoiţi să ocolească zona. Nervii acestora din urmă au fost întinşi la maximum când au aflat că persoana urcată în vârful stâlpului este nimeni alta decât aceeaşi care a mai escaladat de câteva ori această antenă, în trecut. Marţi, însă, lucrătorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Brăila au solicitat chiar o pernă pneumatică de la colegii lor din judeţul Ialomiţa. În timp ce autospeciala era aproape de intrarea în municipiul nostru, bărbatul a ales să coboare singur. În concluzie, toată această desfăşurare de forţe îl costă pe Cristian Botu doar 500 lei pentru că a tulburat ordinea şi liniştea publică.
El nu a solicitat nimic cât timp a fost “la înălţime”, exact ca-n celelalte dăţi când a mai făcut acest gest. În octombrie 2018, când a mai urcat pe antenă, vânzătorii din zonă au povestit jurnaliştilor că îl cunosc bine pe acest personaj, fiind un boschetar care noaptea stă prin scări de bloc, iar ziua prin Piaţă. În cel puţin alte trei dăţi, Botu a mai escaladat antena, alertând autorităţile. O dată, în timp ce cobora, s-a dezechilibrat şi a căzut de la mică înălţime într-un tomberon.
Din păcate, nu este singura persoană care, din când în când, urcă pe acest stâlp şi ameninţă cu sinuciderea.