Heard, în vârstă de 30 de ani, a declarat că va împărţi suma completă, în mod egal, între organizaţia nonprofit ACLU (American Civil Liberties Union), special pentru a preveni violenţa împotriva femeilor, şi Spitalul de Copii din Los Angeles.
"Cum stă scris în ordinul de restricţie şi actele de divorţ, banii nu au însemnat nimic pentru mine, în afara faptului că i-aş putea dona către organizaţii de caritate şi, făcând asta, sper să îi ajut pe cei care nu sunt capabili să se ajute singuri", a spus actriţa.
Johnny Depp şi Amber Heard au ajuns la un acord privind divorţul marţi, în aceeaşi zi în care avocaţii lui Heard au retras ordinul de restricţie emis pentru actor.
"Relaţia noastră a fost extrem de pasională, dar, din păcate, volatilă", au spus actorii într-o declaraţie mutuală.
Cei doi au încheiat astfel un mariaj care a durat 15 luni.
Johnny Depp este considerat unul dintre cei mai importanţi actori din generaţia sa, alături de George Clooney şi Brad Pitt. Johnny Depp s-a simţit în largul lui atât în producţiile hollywoodiene - mai ales în franciza "Piraţii din Caraibe" - sau "Chocolat" şi "Donnie Brasco" -, cât şi în producţii independente, precum "Jurnalul unui iubitor de rom". A jucat în multe filme ale regizorului american Tim Burton - "Edward Mâini-de-foarfece", "Legenda călăreţului fără cap/ Sleepy Hollow", "Mireasa moartă/ Corpse Bride", "Alice în Ţara Minunilor" şi "Umbre întunecate/ Dark Shadows".
Deşi a fost nominalizat de trei ori la premiile Oscar, Depp nu a reuşit până în prezent să obţină nicio distincţie din partea Academiei Americane de Film. Totuşi, a fost premiat cu un Glob de Aur pentru rolul unui frizer sadic din "Sweeney Todd - Bărbierul diabolic din Fleet Street", în 2008.
Amber Laura Heard este o actriţă americană născută în 1986, în Austin, Texas. Heard a jucat în filmul nominalizat la Oscar, "North Country" (2005), în care a interpretat o serie de flashback-uri ale personajului jucat de Charlize Theron. Aceasta a mai apărut în "Syrup" (2013), "Drive Angry" (2011) 3D, "The Joneses" (2009), "Never Back Down" (2008), "Alpha Dog" (2006) şi "Friday Night Lights" (2004). Pe micul ecran, Heard a debutat în drama "Hidden Palms" (2007), şi a avut roluri episodice în serialul "Californication" (2007) şi "Criminal Minds" (2005).
Heard trăieşte în Los Angeles, fiind implicată activ în acţiunile organizaţiei Amnesty International. În 2015, s-a căsătorit cu actorul Johnny Depp.