Kindle Oasis, a opta generaţie de carte electronică (eBook Reader) lansată de Amazon, va fi pus în vânzare în SUA, pe 27 aprilie, la preţul de bază de 290 de dolari.
Firma americană promite un dispozitiv de 130 de grame, cu 20% mai uşor decât celelalte Kindle. În partea ei cea mai subţire, cartea electronică nu va avea mai mult de 3,4 milimetri grosime şi va permite cititorului „să se abandoneze universului autorului", potrivit fondatorului Amazon, Jeff Bezos.
În faţa acestei tendinţei, Amazon asigură că noul său Kindle Oasis este foarte ergonomic, are o baterie cu o durată mai lungă, iar cu ajutorul lui se poate citi chiar şi în plin soare, ca şi cum ar fi vorba de o carte tipărită.