Intrus, pe sub nasul politistilor preocupati sa legitimeze pustoaice
Ora 10.50: Reporterul de la "Obiectiv" a intrat pe poarta Liceului Teoretic "Panait Cerna", s-a indreptat pe alee spre intrarea profesorilor si, chiar in fata usii principale, a dat nas in nas cu un echipaj de Politie care iesea din cladire. Jurnalistul a trecut chiar pe linga politisti si, fiindca nu a fost oprit de oamenii legii, si-a continuat drumul, pe sub fereastra directorului, pe aleea ce duce spre fostul internat. A ajuns in curtea interioara, a intrat in liceu, s-a plimbat pe holuri, printre elevii galagiosi, pina la secretariat, apoi a facut cale intoarsa. In fata liceului, ziaristul i-a gasit pe aceiasi politisti pe linga care trecuse la intrare, politisti care, hotariti sa faca ordine prin scoli, luasera la bani marunti o pustoaica, intrebind-o ce cauta in unitatea de invatamint si legitimind-o. Dupa ce au gonit niste tineri strinsi in fata liceului, politistii au intrat intr-un chiosc, au stat citeva minute la taclale cu patronul si au plecat agale pe Bulevardul Dorobantilor, in actiunea de prevenire a actelor violente.
Ora 11.00: La Grupul Scolar "C.D. Nenitescu", fostul Liceu de Chimie, jurnalistul a fost privit cu suspiciune de paznic si, initial, nu i s-a permis accesul in unitate. Insa reporterul nostru l-a convins rapid pe paznic, spunind ca trebuie sa discute cu un elev si, dupa ce i-a prezentat cartea de identitate si a fost trecut in registrul de la poarta, a colindat pe holuri si prin clase, fara a fi oprit de vreun cadru didactic sau de vreun elev de serviciu.
Ora 11.25: Incercarea reporterului de la "Obiectiv" de a intra in cladirea sau macar in curtea Grupului Scolar "Edmond Nicolau" - fostul Liceu de Constructii - a esuat. Paznicul l-a tinut la poarta, nu s-a lasat induplecat si, in momentul in care "musafirul" a invocat faptul ca trebuie sa discute urgent cu un elev cu nume inventat ad-hoc, paznicul a declarat politicos ca nimeni nu are voie sa intre si nici sa iasa din unitatea de invatamint: "Elevii nu au voie sa iasa din scoala, pina cind nu se termina programul. Daca elevul pe care il cauti vrea sa fuga din scoala, o face pe propria raspundere, dar pe poarta pe care o pazesc eu nu are voie sa iasa si nu va iesi. Au fost destule cazuri in care elevii ziceau ca ies sa stea de vorba 5 minute, si-i vedea lumea prin baruri sau prin parc. Asa ca nu dau voie nimanui sa iasa. Daca vreti sa discutati, discutati prin gard, aici, la poarta, in prezenta mea."
Ora 11.50: Profitind de multimea de elevi strinsa in fata Colegiului Economic "Ion Ghica", reporterul nostru a trecut pe sub nasul agentului de paza de la firma "Cril Protect" si a intrat in cladirea in care se afla laboratoarele si citeva sali de cursuri, plimbindu-se nestingherit. Abia cind a traversat strada si a incercat sa patrunda si in cladirea in care se afla birourile conducerii, reporterul a fost observat de agentul de paza, care l-a rugat sa prezinte un act de identitate, pentru a-i fi trecut numele in registru cu vizitatori: "Astea sint regulile, daca vrei sa intri, trebuie sa prezinti buletinul. Daca nu te scriu aici, am eu probleme, ca uneori mai vin politisti, care verifica daca scriu pe toata lumea."
Ora 12.00: Reporterul incognito a intrat fara probleme la Colegiul National "Nicolae Balcescu" si, dupa ce l-a salutat respectuos pe agentul de paza care se plimba plictisit prin fata unitatii de invatamint, a grabit pasii, a trecut prin curte si a intrat in cladire. Elevul de serviciu s-a dovedit a fi mai interesat de prezenta strainului in liceu si, spre deosebire de paznic, l-a intrebat ce cauta pe holuri si daca il poate ajuta cu ceva. Intrusul a parasit unitatea pe aceeasi poarta principala, mergind cu atentie, pentru a nu-l deranja pe agentul care patrula mecanic, numarindu-si pasii.
Reporter incognito ajuns in biroul directorului, dupa ce a fentat paznicul si sistemul de supraveghere video
Ora 12.50: Agentul de paza de la fostul liceu Agricol - Grupul Scolar "G.K. Constantinescu" -, a refuzat sa deschida poarta necunoscutului. Ca sa impace si capra si varza, fara a fi el tras la raspundere, agentul de paza de la "Cril Protect" l-a sfatuit pe "vizitator" sa intre in scoala pe usa profesorilor, unde se afla elevul de serviciu. Dupa ce a prezentat elevului buletinul de identitate si a fost trecut in registru, reporterul s-a putut plimba fara probleme prin unitatea de invatamint citeva minute si a iesit pe sub nasul agentului, pe poarta elevilor, in fata careia mai multi smecherasi, asteptau intr-o masina de lux sa iasa fetele de la cursuri.
Ora 13.30: Jurnalistul a intrat pe usa Grupului Scolar "Anghel Saligny", prin fata agentului de paza de la firma "Etern Security" si a urcat pe scara elevilor, pina la ultimul etaj. S-a plimbat pe holuri, printre elevi si profesori, a facut acelasi lucru si la etajul II, a coborit pe scara destinata cadrelor didactice si a ajuns la parter, unde a solicitat sa discute cu unul dintre directori. Intrebata cum se deruleaza actiunea de securizare a unitatii de invatamint, prof. Virginia Mihailescu, director adjunct la "Anghel Saligny", a declarat, incintata, reporterului care tocmai isi declinase identitatea si calitatea de jurnalist: "Ne descurcam foarte bine, avem montate camere video la intrarile in scoala si pe holuri, toate persoanele intra doar pe baza de legitimatie, iar politistul de proximitate vine zilnic. Ieri, politistul chiar a fost insotit de doi colegi, fiindca s-a declansat o campanie pentru prevenirea violentei in scoli. Inspectoratul Scolar a incheiat un protocol cu Politia si Jandarmeria, pentru a preveni evenimentele neplacute. Noi avem un agent de paza, care nu lasa pe nimeni strain sa intre."
Cind a aflat ca ziaristul reusise sa patrunda in scoala pe furis, pe sub nasul agentului, si ca se plimbase 5 minute pe holuri, pe sub privirile profesorilor si elevilor fara a fi intrebat ceva, directoarea a ramas ca la dentist: "E posibil sa fi trecut pe linga agent, fiindca mai sint si unele scapari din partea acestuia, deoarece pe usa scolii intra si ies foarte multi elevi. Noi, profesorii, nu puteam sta in permanenta sa pazim usile si sa patrulam pe holuri. Vom verifica inregistrarile video si vom fi mai atenti pe viitor."