Alte 3 milioane de lei se duc pe canalul colector | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Alte 3 milioane de lei se duc pe canalul colector

Selecţie de oferte pentru desemnarea firmei care ar urma să continue lucrările la proiectul de reabilitare şi modernizare a bulevardului Dorobanţilor. Municipalitatea, ca autoritate contractantă, a lansat în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice) procedura achiziţiei publice prin cerere de ofertă pentru atribuirea unui contract privind consolidarea canalului colector de sub bulevard pe porţiunea cuprinsă între strada Th. Aman şi strada Brateş. Valoarea acestui contract este de 2,95 milioane de lei fără TVA (mai precis 2.965.930,16 lei). Această porţiune, lungă de 400 m, a fost singura care a necesitat adoptarea unei alte soluţii tehnice, întrucât canalul colector pe tronsonul dintre cele două străzi se află la o cotă foarte joasă - 10 metri adâncime - iar înălţimea tunelului este de 1,9 metri. Primăria a dat asigurări că se va lucra exclusiv în subteran, fără a fi afectată activitatea cotidiană de la suprafaţă. De precizat că acest contract nu reprezintă o depăşire a bugetului proiectului accesat de municipalitate şi atribuit prin licitaţie asocierii formată din "Tancrad", "Euro Construct", "Max Boegl" şi "Swietelsky Baugesellschaft" la preţul de 100 milioane de lei.
Revenind la anunţul din SEAP, firmelor interesate li se cere constituirea unei garanţii de participare în cuantum de aproape 60.000 lei, iar adjudecatarului a unei garanţii de bună execuţie reprezentând 10% din valoarea contractului. Sunt eligibile companiile care au mai executat lucrări similare în ultimii 5 ani şi care vor prezenta în acest sens lista respectivelor contracte. Aşa cum am spus, tipul procedurii este "cerere de ofertă" cu unic criteriu de atribuire "preţul cel mai scăzut". Documentaţia de atribuire este disponibilă în SEAP. Data limită de depunere a ofertelor expiră luni, 14 iulie ora 10.00, iar două ore mai târziu se vor deschide plicurile cu oferte.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro