Autorităţile americane spun că Aron Ralston, care a devenit celebru după ce şi-a tăiat antebraţul drept cu un briceag, pentru a se elibera după ce a rămas captiv sub o stâncă, într-un canion din statul Utah, a fost arestat în oraşul Denver, informează huffingtonpost.com.
Americanul în vârstă de 38 de ani a fost transportat la penitenciarul din Denver - Downtown Detention Center -, fiind acuzat de agresiuni comise asupra unui minor. Raquel Lopez, purtătoarea de cuvânt a poliţiei locale, a spus că nu poate să ofere alte detalii până nu va sta de vorbă cu un poliţist specializat în cazuri de violenţă domestică.
Aron Ralston explora un canion din Utah în 2003 în momentul în care a fost prins sub o stâncă şi a fost nevoit să îşi taie unul dintre antebraţe pentru a se elibera. El a descris cu lux de amănunte această întâmplare nefericită într-o carte, iar povestea lui a fost adaptată ulterior pe marele ecran în filmul "127 de ore".