Alpha crediteaza relaxat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Alpha crediteaza relaxat

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a adoptat, in urma cu doua luni, o norma prin care se relaxeaza conditiile de creditare, in sensul ca se lasa libertate bancilor sa acorde credite ipotecare fara avansul minim de 25% din valoarea locuintei, cum se impunea initial, sau sa se acorde credite cu valori mai mari.
Este vorba despre asa-zisul grad de indatorare, mai precis rata creditului, care putea ajunge la cel mult 30-35% din veniturile nete ale unei persoane. In noile conditii, rata poate sa ajunga chiar si la 70% din venituri, ceea ce inseamna obtinerea unui credit cu o valoare dubla decit inainte.
Alpha Bank a fost prima dintre bancile care au relaxat conditiile de creditare pentru persoane fizice prin validarea noilor norme de creditare de catre BNR. Astfel, in urma cu trei saptamini, au intrat in vigoare ajustari ce tin cont atit de dinamica pietei, cit si de profilul de risc al clientului.
"Noile norme de creditare ale bancii prevad doua modificari foarte importante pentru clienti. Este vorba despre reducerea avansului minim solicitat la acordarea creditelor imobiliare/ipotecare Alpha Housing, precum si cresterea gradului de indatorare", ne-a declarat Clelia Daniela Dobrescu, directorul Alpha Bank Romania, sucursala Braila.
Astfel, banca nu mai solicita avansul de 25% pentru creditele imobiliare/ipotecare Alpha Housing. Noile norme de creditare prevad un avans standard de 15%, cu posibilitatea de a fi eliminat complet, in functie de valoarea tranzactiei si a garantiilor imobiliare.
De asemenea, gradul maxim de indatorare, in functie de clasa de risc si de venitul lunar al solicitantului sau familiei acestuia, creste pina la 65%, indiferent de tipul creditului solicitat - nevoi personale - Alpha 4All si Alpha Open, credite de consum de tip Alpha Auto si Alpha Journey, sau imobiliare/ipotecare Alpha Housing.
"De pilda, un client doreste sa imprumute o anumita suma de bani pentru un credit de nevoi personale, Alpha Open. Tinind cont de gradul de indatorare actual - 65% pentru venituri de peste 1.500 de euro in echivalent lei si 55% pentru toti ceilalti solicitanti -, clientul al carui venit net pe familie este de 5.250 lei se va putea indatora lunar (adica va putea plati o rata lunara maxima) cu suma de 2.935 de lei. Asadar, este vorba despre o suma aproape dubla, in comparatie cu o rata lunara maxima de 1.575 de lei aceptata pina acum, cind aceasta nu putea depasi un maxim de 10% din venitul lunar net", a exemplificat Dobrescu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro