De doua saptamini si mai bine, societatea romaneasca este marcata de o greva a scolii si nu a Profesorilor, a carei amploare n-a mai fost atinsa pina acum. Gresit se tot vorbeste si se scrie prin media ca ar fi vorba despre o greva a profesorilor. Nici pe departe. Ei sint doar cei care ies in fata. In realitate, este vorba despre un intreg sistem care a intrat in criza, care nu e nici mica si nici de acum.
Fac un mic apel la memorie si revad un episod din activitatea mea ca profesor si presedinte de comisii pentru obtinerea unor grade didactice. Aveam o inspectie intr-o comuna cunoscuta din Vrancea, nu in una din virful muntilor, ca mai sint si scoli din acestea. Pot sa-i spun si numele: Cotnari (la o azvirlitura de bat de Focsani). Ne ducem noi, comisia, acolo si n-o aflam pe invatatoare la scoala. Nimeni nu-i comunicase, desi eu facusem acest lucru la Inspectoratul scolar, ca venim sa-i facem inspectia de grad in acea zi. Alertat de situatia jenanta, directorul scolii trimite femeia de serviciu dupa ea, acasa. Peste vreun sfert de ora vine in fuga si invatatoarea: o femeie imbracata ca o taranca aflata la lucru. Isi cere scuze ca n-a stiut si ca ea tocmai spala niste rufe. Eu ii intind mina sa i-o sarut, conform bunului (zic eu) obicei romanesc. Deodata am tresarit. Mina ce am atins-o era rece ca un sarpe si la fel de aspra ca si pielea lui cu solzi. Am facut gestul si m-am uitat mai atent la ea. M-au cutremurat semnele muncii, nu ale virstei, ridurile adinci, de pe chipul ei si o asprime bine asezata in priviri...
A dat femeia sfoara-n tara si i-a adunat pe cei 14 -15 elevi ce-i avea la o clasa simultana, adica unde invatau in acelasi timp elevi din? clase diferite. Munca grea! Era deja ora 9 dimineata. Incepe orele. N-am vazut un om mai chinuit ca ea. Nimic nu-i mergea. Elevii parca erau adormiti, muti, surzi? Prima pauza. Ceilalti membri ai comisiei se uitau la mine intrebator: ?Ce facem?? Zic: ?Este colega d-voastra? Sa mai vedem?? A doua ora la fel. Atunci eu ma asez, in pauza, linga un copil saracut imbracat, ca toti ceilalti, si incep sa conversez cu el:
- Cum te cheama?
- Cutarescu?
Zic in sinea mea: Aha! Nu-i mut. Vorbeste.
- Citi frati mai ai?
- Inca cinci?
Ce-mi vine, asa, dintr-o data, sa-l mai intreb:
- Si ce-ai mincat, tu, dimineata?
Raspunsul, care vine prompt, ma blocheaza:
- Pine cu hin?!
Intrigat ma asez linga alt elev si inca linga altul etc. ... Aproape incredibil; toti mi-au dat acelasi raspuns: ?Pine cu hin?!?.
Fa, doamna invatatoare, ore, si inca model, pentru o inspectie, cu elevi pe jumatate ametiti de foame si de substitutul ei: Pinea cu hin. Stiam despre o astfel de mincare ca se dadea la pomana mortilor si se numea, pe la noi, prin Baragan, Calivie? Dupa cele doua ore de mahmureala, copiii au inceput sa se miste destul de bine. Am mai prelungit programul cu o ora si i-am acordat invatatoarei gradul; nu din compatimire, ci dintr-un fel de ?eroism al devotiunii? pentru o meserie cu destule ingratitudini.
Domnilor politicieni, guvernanti sau nu, va mai amintiti de Aceea care v-a pus condeiul (sau plaivazul etc.) in mina ca sa deveniti oameni de seama? Ii mai stiti macar numele? De cite ori i-ati trimis o felicitare de sarbatori sau ?
Profesorii, se stie, sint oameni modesti, rabdatori, invatati cu putinul, daruiti meseriei lor pina la sacrificiu si asa mai departe. Unii au confundat aceasta cu prostia, ca s-o spunem pe sleau. ?Las' ca merge cu ei.? Cind a mai fost o greva, pe timpul guvernarii lui Theodor Stolojan, mi-aduc aminte ce-a zis el: ?Sa stea profesorii in greva cit doresc; abia ne usureaza bugetul!?, in sensul ca nu vor fi platiti in acest timp si Statul (cam antisocial, dar nu pe fata) ca si acum, o sa fie usurat de unele poveri: inclusiv de povara finantarii decente a scolii. Cind a fost insa vorba de greva ceferistilor sau a camionagiilor, lucrurile au stat cu totul altfel. De aceea, daca cineva ma intreaba de sint membru de sindicat, raspund ironic ca ?Da?, dar NU al sindicatului invatamintului, ci al sindicatului soferilor. Ei stiu una si buna! Ocupa soselele cu camioanele si gata! Lucrurile s-au simplificat dintr-o data. Dar asa, in timpul unei greve a scolii, lucrurile se iau cam superficial: elevii (nu toti) se bucura de o vacanta iluzorie, pentru ca urmeaza obligatoriile recuperari pentru parcurgerea, in bune conditiuni, a programei scolare (in ce alt domeniu se mai intimpla asa ceva?), parintii au solidarizat si ei cu scoala, unele oficialitati da, altele, nu. Au fost insa si altfel de atitudini. Cea mai urita a constituit-o incercarea de compromitere a scolii, profitindu-se de un moment dramatic al disperarii ei. Faptele ce le voi spune, si pe care le stiti la fel de bine ca mine, imi amintesc de situatia hienelor sau a cioclilor (si firmelor de pompe funebre) care se bucura de aflarea a cit mai multe hoituri pe cimp sau a cit mai multor oameni morti. Imagine dura, grotesca, dar reala.
Mai intii, politicienii n-au scapat ocazia, nici de asta data, sa cistige capital politic din nefericirea altora. Unii au luat imediat si vehement apararea grevistilor (aceasta fiind opozitia, ?evident?), somind guvernul sa le acorde toate cerintele sindicatelor, dar n-au indicat si sursele de unde sa fie luati acesti bani. Sa fii generos pe buzunarul altuia e cel mai simplu. Populism? Demagogie? Propaganda electorala? Eu m-as gindi, de pilda, la fondurile acordate de stat partidelor sau la sponsorii activitatii lor, cu banii lor negri, cu tot. Altii, guvernantii, la fel de ?evident?, au vorbit despre manipularea politica pesedista a grevelor, neintelegind ca profesorii, tineri si virstnici, au iesit in strada de nevoie nu de ?voie. O asemenea imagine a umilintei si disperarii doar la un mars al actorilor, pe strazile Bucurestiului, l-am mai vazut!
Deloc surprinzator, chiar unele ziare au sarit la gitul profesorilor, mintind cu nerusinare ca rastimpul grevei este cel mai eficient?meditatorilor, care or sa faca averi din amaritele si umilile sume ce-or sa le primeasca !!! Mana cereasca! Sa le fie lor, acolo, in conturile bancare grase, cu bani cinstiti cistigati din punerea lor in slujba cauzei celor multi si saraci, nu prin investigatii jurnalistice santajiste, cum se mai intimpla. Si cum nu putea sa lipseasca bomboana de pe coliva, d-nul prim ministru, Tariceanu, lansa o afirmatie la fel de otravita si anume ca profesorilor li s-au marit de cele mai multe ori, pina acum, salariile, in comparatie cu ceilalti bugetari. D-le, inginer Tariceanu, ati uitat probabil (ca sa nu va cred cinic) aritmetica si logica ei simpla, ca nu este important de cite ori s-au marit salariile, ci, mai ales, cu cit! N-as vrea sa fiu suspectat de lipsa de modestie, dar cind ceilalti nu-ti recunosc meritele, la modul general vorbind, ce poti face? Eu zic si sa le ?dai in cap? cu cartile si manualele scrise, cu vreo scula sau masina brevetata si asa mai departe! Eu sint profesor universitar cu vechime maxima, cu destule carti in CV-ul meu etc. N-ati vrea D-voastra sa sa facem schimb de salarii doar doua-trei luni?!
In sfirsit (dar nu in ultimul rind), la fel de grava si de neinteles este, pentru mine, si atitudinea multor profesori care au ajuns prin consiliile locale sau judetene, multi cu functii, si mai ales in Parlamentul Romaniei. Colegii lor, juristii parlamentari, de exemplu, si-au aranjat cit au putut de bine breasla; bineinteles ca, odata cu ceilalti, si pe ei (generozitate maxima!), de la salarii, la pensii grase. Nu zic ca e bine si nu admit o asemenea discriminare, dar ea exista, se manifesta si nimeni nu zice nimic; admir doar ?solidaritatea? lor intr-ale meseriei, ca si la medici, de altfel.
De ce oare, aproape incredibil, colegii nostri profesori au uitat de alma mater si frumosii ei nebuni, adica de mama cealalta a lor, care le-a desavirsit instructia si educatia? Atentie, d-lor colegi, cine-si reneaga parintii, se desfiinteaza pe ei insisi! Nu desconsiderati ceea ce stiti. Timpul trece repede?
Fac un mic apel la memorie si revad un episod din activitatea mea ca profesor si presedinte de comisii pentru obtinerea unor grade didactice. Aveam o inspectie intr-o comuna cunoscuta din Vrancea, nu in una din virful muntilor, ca mai sint si scoli din acestea. Pot sa-i spun si numele: Cotnari (la o azvirlitura de bat de Focsani). Ne ducem noi, comisia, acolo si n-o aflam pe invatatoare la scoala. Nimeni nu-i comunicase, desi eu facusem acest lucru la Inspectoratul scolar, ca venim sa-i facem inspectia de grad in acea zi. Alertat de situatia jenanta, directorul scolii trimite femeia de serviciu dupa ea, acasa. Peste vreun sfert de ora vine in fuga si invatatoarea: o femeie imbracata ca o taranca aflata la lucru. Isi cere scuze ca n-a stiut si ca ea tocmai spala niste rufe. Eu ii intind mina sa i-o sarut, conform bunului (zic eu) obicei romanesc. Deodata am tresarit. Mina ce am atins-o era rece ca un sarpe si la fel de aspra ca si pielea lui cu solzi. Am facut gestul si m-am uitat mai atent la ea. M-au cutremurat semnele muncii, nu ale virstei, ridurile adinci, de pe chipul ei si o asprime bine asezata in priviri...
A dat femeia sfoara-n tara si i-a adunat pe cei 14 -15 elevi ce-i avea la o clasa simultana, adica unde invatau in acelasi timp elevi din? clase diferite. Munca grea! Era deja ora 9 dimineata. Incepe orele. N-am vazut un om mai chinuit ca ea. Nimic nu-i mergea. Elevii parca erau adormiti, muti, surzi? Prima pauza. Ceilalti membri ai comisiei se uitau la mine intrebator: ?Ce facem?? Zic: ?Este colega d-voastra? Sa mai vedem?? A doua ora la fel. Atunci eu ma asez, in pauza, linga un copil saracut imbracat, ca toti ceilalti, si incep sa conversez cu el:
- Cum te cheama?
- Cutarescu?
Zic in sinea mea: Aha! Nu-i mut. Vorbeste.
- Citi frati mai ai?
- Inca cinci?
Ce-mi vine, asa, dintr-o data, sa-l mai intreb:
- Si ce-ai mincat, tu, dimineata?
Raspunsul, care vine prompt, ma blocheaza:
- Pine cu hin?!
Intrigat ma asez linga alt elev si inca linga altul etc. ... Aproape incredibil; toti mi-au dat acelasi raspuns: ?Pine cu hin?!?.
Fa, doamna invatatoare, ore, si inca model, pentru o inspectie, cu elevi pe jumatate ametiti de foame si de substitutul ei: Pinea cu hin. Stiam despre o astfel de mincare ca se dadea la pomana mortilor si se numea, pe la noi, prin Baragan, Calivie? Dupa cele doua ore de mahmureala, copiii au inceput sa se miste destul de bine. Am mai prelungit programul cu o ora si i-am acordat invatatoarei gradul; nu din compatimire, ci dintr-un fel de ?eroism al devotiunii? pentru o meserie cu destule ingratitudini.
Domnilor politicieni, guvernanti sau nu, va mai amintiti de Aceea care v-a pus condeiul (sau plaivazul etc.) in mina ca sa deveniti oameni de seama? Ii mai stiti macar numele? De cite ori i-ati trimis o felicitare de sarbatori sau ?
Profesorii, se stie, sint oameni modesti, rabdatori, invatati cu putinul, daruiti meseriei lor pina la sacrificiu si asa mai departe. Unii au confundat aceasta cu prostia, ca s-o spunem pe sleau. ?Las' ca merge cu ei.? Cind a mai fost o greva, pe timpul guvernarii lui Theodor Stolojan, mi-aduc aminte ce-a zis el: ?Sa stea profesorii in greva cit doresc; abia ne usureaza bugetul!?, in sensul ca nu vor fi platiti in acest timp si Statul (cam antisocial, dar nu pe fata) ca si acum, o sa fie usurat de unele poveri: inclusiv de povara finantarii decente a scolii. Cind a fost insa vorba de greva ceferistilor sau a camionagiilor, lucrurile au stat cu totul altfel. De aceea, daca cineva ma intreaba de sint membru de sindicat, raspund ironic ca ?Da?, dar NU al sindicatului invatamintului, ci al sindicatului soferilor. Ei stiu una si buna! Ocupa soselele cu camioanele si gata! Lucrurile s-au simplificat dintr-o data. Dar asa, in timpul unei greve a scolii, lucrurile se iau cam superficial: elevii (nu toti) se bucura de o vacanta iluzorie, pentru ca urmeaza obligatoriile recuperari pentru parcurgerea, in bune conditiuni, a programei scolare (in ce alt domeniu se mai intimpla asa ceva?), parintii au solidarizat si ei cu scoala, unele oficialitati da, altele, nu. Au fost insa si altfel de atitudini. Cea mai urita a constituit-o incercarea de compromitere a scolii, profitindu-se de un moment dramatic al disperarii ei. Faptele ce le voi spune, si pe care le stiti la fel de bine ca mine, imi amintesc de situatia hienelor sau a cioclilor (si firmelor de pompe funebre) care se bucura de aflarea a cit mai multe hoituri pe cimp sau a cit mai multor oameni morti. Imagine dura, grotesca, dar reala.
Mai intii, politicienii n-au scapat ocazia, nici de asta data, sa cistige capital politic din nefericirea altora. Unii au luat imediat si vehement apararea grevistilor (aceasta fiind opozitia, ?evident?), somind guvernul sa le acorde toate cerintele sindicatelor, dar n-au indicat si sursele de unde sa fie luati acesti bani. Sa fii generos pe buzunarul altuia e cel mai simplu. Populism? Demagogie? Propaganda electorala? Eu m-as gindi, de pilda, la fondurile acordate de stat partidelor sau la sponsorii activitatii lor, cu banii lor negri, cu tot. Altii, guvernantii, la fel de ?evident?, au vorbit despre manipularea politica pesedista a grevelor, neintelegind ca profesorii, tineri si virstnici, au iesit in strada de nevoie nu de ?voie. O asemenea imagine a umilintei si disperarii doar la un mars al actorilor, pe strazile Bucurestiului, l-am mai vazut!
Deloc surprinzator, chiar unele ziare au sarit la gitul profesorilor, mintind cu nerusinare ca rastimpul grevei este cel mai eficient?meditatorilor, care or sa faca averi din amaritele si umilile sume ce-or sa le primeasca !!! Mana cereasca! Sa le fie lor, acolo, in conturile bancare grase, cu bani cinstiti cistigati din punerea lor in slujba cauzei celor multi si saraci, nu prin investigatii jurnalistice santajiste, cum se mai intimpla. Si cum nu putea sa lipseasca bomboana de pe coliva, d-nul prim ministru, Tariceanu, lansa o afirmatie la fel de otravita si anume ca profesorilor li s-au marit de cele mai multe ori, pina acum, salariile, in comparatie cu ceilalti bugetari. D-le, inginer Tariceanu, ati uitat probabil (ca sa nu va cred cinic) aritmetica si logica ei simpla, ca nu este important de cite ori s-au marit salariile, ci, mai ales, cu cit! N-as vrea sa fiu suspectat de lipsa de modestie, dar cind ceilalti nu-ti recunosc meritele, la modul general vorbind, ce poti face? Eu zic si sa le ?dai in cap? cu cartile si manualele scrise, cu vreo scula sau masina brevetata si asa mai departe! Eu sint profesor universitar cu vechime maxima, cu destule carti in CV-ul meu etc. N-ati vrea D-voastra sa sa facem schimb de salarii doar doua-trei luni?!
In sfirsit (dar nu in ultimul rind), la fel de grava si de neinteles este, pentru mine, si atitudinea multor profesori care au ajuns prin consiliile locale sau judetene, multi cu functii, si mai ales in Parlamentul Romaniei. Colegii lor, juristii parlamentari, de exemplu, si-au aranjat cit au putut de bine breasla; bineinteles ca, odata cu ceilalti, si pe ei (generozitate maxima!), de la salarii, la pensii grase. Nu zic ca e bine si nu admit o asemenea discriminare, dar ea exista, se manifesta si nimeni nu zice nimic; admir doar ?solidaritatea? lor intr-ale meseriei, ca si la medici, de altfel.
De ce oare, aproape incredibil, colegii nostri profesori au uitat de alma mater si frumosii ei nebuni, adica de mama cealalta a lor, care le-a desavirsit instructia si educatia? Atentie, d-lor colegi, cine-si reneaga parintii, se desfiinteaza pe ei insisi! Nu desconsiderati ceea ce stiti. Timpul trece repede?
